Liderul Al-Qaeda din Peninsula Arabică promite eliberarea fraţilor săi jihadişti din închisori

Liderul Al-Qaeda din Peninsula Arabică (Aqpa), Nasser al-Whaychi, promite eliberarea fraţilor săi întru jihad din închisorile în care sunt închişi. Mesajul lui Whaychi a fost făcut public în mediul online în noaptea de duminică spre luni,
Clericul radical Abu Bakar Ba'asyir, condamnat pentru organizarea unei tabere jihadiste de antrenament (Dimas Ardian / Getty Images)
Epoch Times România
12.08.2013

Liderul Al-Qaeda din Peninsula Arabică (Aqpa), Nasser al-Whaychi, promite eliberarea fraţilor săi întru jihad din închisorile în care sunt închişi. Mesajul lui Whaychi a fost făcut public în mediul online în noaptea de duminică spre luni, raportează AFP.

În mesajul său, intitulat „Scrisoare către captivii din închisorile tiranilor“, şeful ramurei yemenite a Al-Qaeda le promite membrilor grupării sale o eliberare rapidă: "Detenţia nu mai mai dura, iar lanţurile se vor desface", promite liderul jihadist.

"Fraţii voştri sunt pe cale să dărâme zidurile (...), iar victoria este aproape", îî asigură el pe luptătorii săi.

"Suntem pe aceeaşi navă. Unii se află pe punte, iar alţii în cală. Şi fiecare echipă o salută pe cealaltă", a mai declarat liderul Al Qaeda.

Aqpa este considerată de către SUA cea mai activă ramură a Al Qaeda iar declaraţiile lui Nasser, fost om de încredere al lui Ossama bin Laden, şi ridicat recent la rangul de ''numărul doi'' al întregii organizaţii Al Qaeda, par credibile, având în vedere recentele evadări ale unor terorişti din închisori şi ameninţările cu atentate teroriste ce au dus la închiderea a 20 de amabasade şi consulate americane în Africa şi Orientul Mijlociu.

Deşi miercuri, 7 august, Obama declara că ''ierarhia Al-Qaeda a primit lovitură după lovitură'' şi că ''nucleul său central'', ascuns în Pakistan, se îndreaptă ''spre o înfrângere'' (având grijă totodată să precizeze că aceasta nu înseamnă ''sfârşitul ameninţărilor'' împotriva Statelor Unite ale Americii (SUA), ca dovadă fiind închiderea a circa 20 de misiuni diplomatice din Orientul Mijlociu şi Africa), recentele declaraţii ale lui Nasser vin să arate că teroriştii sunt departe de a fi fost înfrânţi.

În Irak, unde ramura siriană şi cea irakiană Al Qaeda au fuzionat formând aşa-numitul Stat islamic din Irak şi Levant (SIIL), atentatele s-au înmulţit şi ''Al-Qaeda este într-o etapă de recucerire'', potrivit unui diplomat occidental.

Parcă pentru a demonstra justeţea acestei afirmaţii, SIIL a revendicat duminică, într-un comunicat publicat pe site-uri jihadiste, valul de atentate care s-a soldat cu peste 70 de morţi în Irak, în timpul sărbătorii ce marchează finalul Ramadanului, relatează AFP.

Noile valuri de atentate, evadarea a peste 500 de terorişti din două închisori irakiene în luna iulie a acestui an, recenta alertă teroristă mondială ilustrează faptul că optimismul lui Obama este poate exagerat. După 15 ani de la primele atentate împotriva SUA, Al-Qaeda continuă să prospere, este de părere Bruce Riedel, fost analist al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a SUA, iar situaţia din zonă este departe de a se fi detensionat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor