Liderii arabi şi musulmani cer revizuirea relaţiilor cu Israelul după atacul de la Doha


Liderii arabi şi musulmani au solicitat revizuirea relaţiilor cu Israelul după discuţiile de urgenţă de luni de la Doha, în urma atacului mortal de săptămâna trecută asupra membrilor Hamas din capitala Qatarului, potrivit France 24.
Sesiunea comună a Ligii Arabe şi a Organizaţiei Cooperării Islamice, care a reunit aproape 60 de ţări, a căutat să ia măsuri ferme după atacul Israelului asupra oficialilor Hamas găzduiţi de Qatar, în timp ce aceştia discutau o propunere de încetare a focului în Gaza.
O declaraţie comună a summitului a îndemnat „toate statele să ia toate măsurile legale şi eficiente posibile pentru a împiedica Israelul să continue acţiunile sale împotriva poporului palestinian”, inclusiv „revizuirea relaţiilor diplomatice şi economice cu acesta şi iniţierea de proceduri legale împotriva sa”.
Trump afirmă că Netanyahu „nu va mai ataca” Qatarul
Preşedintele american Donald Trump a insistat luni că premierul israelian Benjamin Netanyahu nu va mai ataca Qatarul, după atacul asupra Hamas de săptămâna trecută, care a înfuriat aliatul Washingtonului din Golf.
„Nu va mai ataca Qatarul”, a declarat Trump reporterilor în Biroul Oval, după ce Netanyahu nu a exclus noi atacuri în timpul unei întâlniri cu secretarul de stat american Marco Rubio la Ierusalim.
Secretarul de stat american Marco Rubio s-a întâlnit luni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, în contextul în care aliatul vital al Israelului îşi exprimă îngrijorarea cu privire la atacurile aeriene asupra Qatarului, care ameninţă să compromită încercările deja eşuate de a ajunge la un acord de încetare a focului în Gaza.
În conferinţa de presă care a urmat, cei doi păreau să fie „pe aceeaşi lungime de undă”, după cum analizează Noga Tarnopolsky de la Ierusalim.