Libia: Peste 40 de morţi în urma exploziei unui depozit de muniţie
alte articole
Mai mult de 40 de persoane au murit în sudul Libiei în urma unei explozii a unui depozit de muniţie, au anunţat joi seară târziu sursele locale de securitate. Explozia a avut loc în apropiere de oraşului Sabha, în regiunea deşertului din centrul Libiei, în timp ce localnicii şi imigranţii africani au încercat să fure muniţie din magazie. Potrivit unui oficial din serviciile de securitate numărul morţilor ar putea fi mult mai mare.
Peste 40 de persoane au fost ucise în explozia care a avut loc în timpul unui atac asupra unui mare depozit de muniţie din apropierea oraşului libian Sabha, situat la aproximativ 650 de kilometri sud de Tripoli. Potrivit martorilor, atacul a fost efectuat de migranţi din alte ţări din Africa şi localnici care au intrat în structură să fure muniţie.
Masacrul din Sabha demonstrează situaţia dificilă în care se află Libia post- Gaddafi. Noile forţe armate se confruntă cu grupuri islamiste armate, miliţii şi bande de diferite tipuri de foşti combatanţi ai revoluţiei, care controlează părţi ale ţării. Una dintre cele mai fierbinţi zone este Benghazi, al doilea mare oraş din Libia, unde de luni de zile au loc atentate cu bombă şi asasinări: de luni sunt în curs de desfăşurare ciocniri cu extremiştii musulmani din grupul terorist Ansar al-Sharia, organizaţia responsabilă pentru atacul de la consulatului american în care au fost ucişi ambasadorul Chris Stevens şi alţi trei americani, iar astăzi au fost ucişi patru soldaţi.
Şefii armatei au lansat pe ecranele de televiziune un apel către islamişti şi ale alte miliţii active în zona Benghazi să depună armele şi să se iniţieze negocieri de pace. "Fraţilor de la Ansar al-Sharia voi sunteţi musulmani iar noi suntem musulmani. Nu avem religii diferite... dar nu impuneţi ceva care nu este parte a religiei", a declarat Salah Obeidi, comandant al regiunii de est a Libiei.
Situaţia din Benghazi, unde se află sediile celor mai multe companii de petrol, este atât de gravă încât cele mai multe guverne au decis să închidă consulatele iar mai multe companii aeriene străine şi-au suspendat zborurile spre şi din oraş.