Leonard Orban: Pentru a debloca plăţi, Comisia Europeană cere noi reglementări la achiziţii publice şi conflicte de interese
alte articole
După vizita efectuată vineri, la Bruxelles, ministrul Afacerilor Europene Leonard Orban a declarat că, pentru a debloca plăţile pe programele presuspendate, oficiali ai Comisiei Europene au solicitat Guvernului noi măsuri de reglementare privind achiziţiile publice şi conflictele de interese.
În cadrul vizitei sale la Bruxelles, Orban a avut discuţii cu Johannes Hahn, comisarul european pentru dezvoltare Regională, precum şi cu oficiali ai unor directorate generale precum DG REGIO, DG EMPL (ocuparea forţei de muncă) sau DG ECFIN (afaceri economice şi financiare).
"Sunt un complex de măsuri care trebuie luate în special pe achiziţiile publice, modul în care instituţiile româneşti sunt capabile să identifice problemele care apar pe licitaţii", a precizat ministrul Orban vineri.
Leonard Orban a mai afirmat că oficialii CE au cerut şi sancţiuni mai dure pentru conflictele de interese, precum şi mecanisme mai eficiente în prevenirea şi depistarea acestora.
Totodată, ministrul a arătat că Guvernul acordă "prioritate maximă" aplicării măsurilor necesare evitării suspendării programelor şi axelor pentru care CE a notificat joi presuspendarea.
Pentru remedierea acestor probleme, Guvernul va avea la dispoziţie mai mult de două luni, întrucât termenul de două luni se va socoti după primirea scrisorilor de notificare în limba română, care vor ajunge peste "câteva săptămâni", a precizat Orban.
Comisia Europeană a informat joi autorităţile române că a decis să presuspende cea mai mare parte din trei programe cofinanţate prin fondurile structurale ale UE, respectiv "Transport", "Regional" şi "Creşterea competitivităţii economice" şi că România are la dispoziţie două luni pentru remedierea deficienţelor în domeniu.