Legenda "Omului Molie"

Poate cea mai misterioasă dintre toate creaturile legendare ale istoriei moderne este "Omul Molie" din Point Pleasant, West Virginia, în Statele Unite ale Americii.
Statuia "Omului Molie" din Point Pleasant (wikipedia.org)
Nina Cîmpeanu
01.01.2014

Poate cea mai misterioasă dintre toate creaturile legendare ale istoriei moderne este "Omul Molie" din Point Pleasant, West Virginia, în Statele Unite ale Americii.

Legenda "Omului Molie'' a început să circule înainte de anul 1966, data la care s-a raportat prima observare. Deşi creatura a fost văzută şi în alte părţi ale lumii, se consideră că vizita sa de la Point Pleasant a fost deosebit de neobişnuită.

La Animal Planet, ''Omul Molie'' este descris ca un om având aripi cu o înălţime ce depăşeşte doi metri şi cu o anvergură a acestora de aproximativ trei metri. Dar cei care au avut întâlniri apropiate cu "Omul Molie'' spun că ochii roşii de foc sunt cei care par să iasă cel mai mult în evidenţă. Toţi cei care l-au întâlnit au încercat un sentiment de groază.

Fay DeWitt, rezidentă în Point Pleasant, afirmă că a văzut creatura în 1966. Ea a povestit în seria Dosarele Inexplicabile ale Science Channel: ''Aceasta a sărit tocmai pe capota maşinii şi s-a uitat un timp la fratele meu. Ne întrebam ce va face. Am fost înmărmuriţi pentru câteva minute ... apoi a ajuns deasupra unei clădiri cu cinci etaje şi a dispărut."

Într-un alt caz, Newell Partridge, un om de afaceri local, a raportat pe site-ul mythicalcreaturesguide.com, că a auzit nişte zgomote ciudate şi câinele său a început să urle. Atunci când a ieşit a văzut această fiinţă cu aripi, aşa că s-a întors repede în casă pentru a-şi lua arma. Atât de speriat a fost încât nu a mai mers din nou să verifice, s-a culcat cu arma în mână. Când s-a trezit a doua zi, câinele său dispăruse.

Apariţii ale ''Omului Molie'' au avut loc frecvent în ultimele luni ale anului 1966 şi 1967, fiind înregistrate zeci de rapoarte. Dar apariţiile sunt drastic încetinite după prăbuşirea Podului de Argint (Silver Bridge), podul suspendat ce traversa râul Ohio şi lega Point Pleasant cu Kanauga. Podul s-a prăbuşit la 15 decembrie 1967 într-un moment de trafic intens, provocând moartea a 46 de persoane.

De atunci, observarea acestei fiinţe misterioase a fost asociată cu un dezastru iminent. Conform Huffington Post, creatura a fost reperată chiar înainte de dezastrul nuclear de la Cernobâl din 1986.

Unii sceptici susţin că ''Omul Molie'' nu este altceva decât o pasăre mare Sandhill Crane (Grus canadensis), o specie mare de cocor întâlnită pe scară largă în America de Nord, care poate avea o anvergură a aripilor mai mare de şase metri. Alţii cred că "Omul Molie" este o fiinţă supranaturală care încearcă să avertizeze oamenii de o catastrofă iminentă, ipoteza cea mai răspândită fiind aceea că e o fiinţă extraterestră.

Apariţii ale ''Omului Molie'' în Point Pleasant şi în întreaga lume au continuat până în zilele noastre, dar ele sunt rare în comparaţie cu 1967.
Astăzi, în Point Pleasant Park, o sculptură din oţel inoxidabil reprezentând ''Omul Molie'', de aproape patru metri înălţime, stă mărturie a unei experienţe inexplicabile împărtăşită de un oraş întreg.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor