Legea Vaccinului pusă în dezbatere publică. Proiectul nu include sancţiuni
alte articole
Ministerul Sănătăţii a publicat pe site-ul său proiectul de lege privind vaccinarea, proiect ce va fi în dezbatere publică până în data de 20 mai. Proiectul de lege nu mai prevede sancţiuni pentru părinţii care nu îşi vaccinează copiii, aşa cum o făcea proiectul anterior, ci doar stipulează faptul că aceştia sunt responsabili de sănătatea copiilor.
Pe de altă parte, copiii neimunizaţi nu vor putea fi înscrişi în şcolile de stat iar părinţii ar putea fi reclamaţi dacă nu şi-au vaccinat micuţii. Astfel, legea prevede înfiinţarea Comisiilor Judeţene de Vaccinare şi a Comisiei Municipiului Bucureşti care va avea ca principale atribuţii sesizarea instituţiilor abilitate privind „constatarea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinţi sau reprezentanţi legali în cazul minorului care împlineşte vârstă de 3 ani şi nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei” şi sesizarea serviciului public de asistenţă socială şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului „privind neglijarea medicală şi încălcarea drepturilor copilului de către părinţi sau reprezentanţi legali în cazul minorului care împlineşte vârstă de 18 luni şi nu a început sau a întrerupt schema privind vaccinurile obligatorii”, relatează Gândul.info. Potrivit Codului Penal, infracţiunea de rele tratamente se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
Referitor la sancţiuni special specificate pentru cei ce nu-şi vaccinează copiii, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a explicat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că acestea vor apărea în proiectul de lege după dezbaterea publică şi după consultarea Camerei Deputaţilor şi Senatului.
"Acestea sunt necesare, dar am considerat că este mai bine să fie construite astfel încât să fie acceptate de opinia publică şi să fie şi în beneficiul copiilor", a explicat Bodog.
Cât despre posibilitatea refuzului părinţilor de a vaccina copilul, ministrul Sănătăţii susţine că dacă părintele face acest lucru, o face pe propria răspundere.
Până la stabilirea unor sancţiuni, Ministerul Sănătăţii condiţionează înscrierea copiilor în şcoli de prezentarea adeverinţei eliberate medicul de familie care să ateste că în cazul copilului au fost efectuate toate vaccinurile obligatorii.
În cazul în care nu deţine această adeverinţă, părintele are obligaţia ca în termen de 60 de zile să aducă la unitatea de învăţământ calendarul de recuperare pentru antigenele vaccinale obligatorii. O a doua variantă este aceea ca părintele să dovedească printr-o adeverinţă că vaccinarea nu a fost posibilă în cazul copilului său din cauza contraindicaţiilor medicale definitive pe care acesta le are pentru anumite vaccinuri. Totuşi, Legea vaccinării nu precizează ce se întâmplă în cazul copiilor pentru care nu se poate elibera niciunul dintre documentele de mai sus.
Pe de altă parte, merită menţionat că deşi proiectul de lege prevede că "Ministerul Sănătăţii asigură şi menţine permanent un stoc de rezervă de vaccinuri şi consumabile cel puţin egal cu necesarul anual, cu termen de valabilitate de minim 18 luni", în prezent, România se confruntă cu o criză de vaccin anti hepatic B.
Cetăţenii care doresc să trimită ministerului observaţii şi propuneri privind proiectul de act normativ o pot face, în termen de zece zile, la adresa propuneri@ms.ro