Legea lui Dragnea privind eliminarea celor 102 taxe, undă verde de la CCR
alte articole
Legea promovată de liderul PSD Liviu Dragnea care vizează eliminarea mai multor taxe şi impozite nefiscale, inclusiv taxa radio-tv, este constituţională, a anunţat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.
"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că Legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative este constituţională, în raport de criticile formulate. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României", reiese dintr-un comunicat CCR remis Epoch Times.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
"Simplificarea procedurilor în raporturile dintre cetăţeni şi autorităţi, precum şi diminuarea poverii fiscale, prin eliminarea unor taxe şi tarife, sunt deziderate împărtăşite la nivelul societăţii. Realizarea acestor deziderate implică, în mod necesar, adoptarea de măsuri legislative coerente, eficiente, predictibile şi, în acelaşi timp, responsabile. Lipsa de coerenţă, previzibilitate şi responsabilitate a dispoziţiilor legale adoptate în ultima perioadă a fost frecvent invocată în faţa Curţii Constituţionale, instanţa constituţională sancţionând încălcarea acestor exigenţe", a explicat Iohannis în luna noiembrie.
Potrivit preşedintelui, legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative vizează eliminarea unor taxe achitate de către persoanele fizice şi juridice pentru anumite servicii prestate de autorităţi şi instituţii publice.
"Prin conţinutul său normativ, precum şi din analiza modului în care a fost adoptată, legea ce instituie aceste măsuri contravine dispoziţiilor din Constituţie, fiind încălcate normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al legalităţii, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum şi cele care guvernează bugetul public naţional", a explicat Iohannis.
Pentru a citi motivele concrete pentru care preşedinte a trimis această lege pe masa Curţii Constituţionale intraţi aici.