Le Temps: România şi Bulgaria, integrare cu forcepsul. Schimbarea moravurilor politice e mult mai lentă
alte articole
Integrarea României şi Bulgăriei în spaţiul Schengen este în suspans, din cauza poziţiei Olandei şi a altor state, cum ar fi Germania şi Franţa, comentează ziariştii de la cotidianul Le Temps într-un articol de analiză intitulat "România şi Bulgaria, integrare cu forcepsul".
Schimbarea moravurilor politice este mult mai lentă, deşi autorităţile au adoptat legi noi şi au creat instituţii, la cererea UE, comentează jurnaliştii. Această stare de fapt rezultă din raportul pe justiţie realizat de Comisia Europeană. Problema statului de drept şi a bunei funcţionări a sistemului judiciar a fost scoasă în evidenţă de Victor Ponta care care l-a atacat pe preşedintele Băsescu şi speră să-l poată înlocui la referendumul de pe 29 iulie.
Problema respectării statului de drept este importantă, în contextul în care România speră să poată adera cât mai repede la spaţiul Schengen, după ce a obţinut, în 2011, undă verde din partea Parlamentului European (PE), însă admiterea este în continuare în suspans, din cauza opoziţiei Olandei, împărtăşită şi de alte state membre, inclusiv Germania şi Franţa, se arată în articol.
România a primit un calificativ "satisfăcător", dar "formal" din partea Comisiei pentru promulgarea a numeroase legi de consolidare a puterii judiciare şi pentru "crearea pe hârtie a unor instanţe independente de control", afirmă jurnaliştii. Ei atrag atenţia că "aceste măsuri, oricât de ambiţioase ar fi, se lovesc de funcţionarea haotică a aparatului de stat, care dăunează, în general, eficacităţii lor".
iar al treilea, "de parte cel mai actual în contextul evenimentelor din România (este) absenţa unei culturi politice a statului de drept", subliniază ziarul, adăugând că ultimul este, în fond, "punctul esenţial şi care îi interesează pe partenerii României şi Bulgăriei pentru a decide pro sau contra admiterii lor în Spaţiul" Schengen.
"Ce să deducem de aici?" se întreabă Le Temps, răspunzând că "în primul rând este dificil, într-o asemenea situaţie, să se acorde încrede criteriilor «tehnice» într-un subiect atât de delicat cum este controlul frontierelor externe", în contextul în care auditul general al sistemelor judiciare românesc şi bulgar arată că cele două ţări întâmpină dificultăţi în anchetarea unor plângeri sau cazuri penale. "Nu prea vedem, atunci, prin ce este justificată integrarea lor în spaţiul Schengen", subliniază publicaţia.
"Ameliorările induse prin integrarea cu forcepsul a României şi Bulgăriei în UE" şi rapoartele MCV, prin calitatea şi precizia lor, arată că mecanismul funcţionează, dar, pe de altă parte, reluând reproşurile adresate guvernelor român şi bulgar, MCV "este prea legat de circumstanţele politice", conchide Le Temps. Publicaţia notează în final că raportul asupra României nu ar fi fost atât de dur, dacă înfruntarea dintre Ponta şi Băsescu nu ar fi degenerat în ultimele săptămâni.