Lăzăroiu: PMP s-a adresat unui public otevist mai degrabă decât electoratului lui Băsescu
alte articole
Fostul consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, membru al Fundaţiei Mişcarea Populară, susţine că strategia de campanie a PMP a fost greşită, partidul adresându-se mai degrabă unui public „otevist”, decât tipului de electorat al preşedintelui Traian Băsescu.
„E un scor bun în sensul că partidul a depăşit pragul de intrare, dar e într-adevăr un scor dezamăgitor, pentru că obiectivul era cel puţin 10% şi era perfect realizabil şi potenţialul partidului e mult mai mare de 6%, e chiar peste 10%, având în vedere că a fost sprijinit de preşedintele Traian Băsescu şi electoratul preşedintelui Traian Băsescu e mult mai mare de 15%”, a declarat Lăzăroiu pentru RFI, făcând referire la scorul obţinut la europarlamentare de PMP.
În opinia fostului consilier prezidenţial, mesajele de campanie ale PMP s-au adresat mai degrabă unui public otevist, adăugând că această campanie a avut mai degrabă un influenţă negativă.
„Actuala conducere nu a reuşit să convingă, sau oamenii care s-au ocupat de campanie, nu vorbesc neapărat de conducerea partidului, nu au reuşit să convingă aceşti potenţiali votanţi. Cred că mesajele de campanie nu s-au adresat în niciun fel tipului de electorat al lui Traian Băsescu. Mie mi s-a părut că au fost mesaje care se adresau mai degrabă unui public otevist, hai să-i spunem aşa. Campania în bună parte a diminuat scorul partidului, deşi campaniile de obicei nu influenţează aşa de mult scorurile pe care le iau partidele. Campania PMP cred că a avut o influenţă, dar în sens negativ”, a subliniat Lăzăroiu.
Întrebat dacă deputatul Elena Udrea, care a condus practic partidul, ar trebui să facă un pas înapoi, Lăzăroiu a evitat să adreseze într-o manieră tranşantă chestiunea.
„E clar că persoanele care s-au ocupat de campanie, care au fost vizibile trebuie să tragă nişte învăţăminte. De fapt, strategia de campanie a fost greşită şi nu cred că există UN vinovat, pentru că deciziile bănuiesc că s-au luat acolo, într-un grup, deciziile politice, legate de campanie”, a declarat acesta.