Lazăr, chemat să intervină: Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul a compromis interesele justiţiei
alte articole
Direcţia Naţională Anticorupţie l-a sesizat pe procurorul general Augustin Lazăr pentru a aprecia asupra necesităţii sesizării din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei de către Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul, reiese dintr-un comunicat de presă remis marţi de agenţia anticorupţie.
Este vorba despre faptul că, în conţinutul unui comunicat de presă, Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul "a inserat date nepublice din cadrul unei anchete penale, de natură să afecteze buna desfăşurare a acesteia. Concret, în comunicat se oferă date despre obiectul percheziţiei şi se fac referiri la calitatea persoanelor audiate şi la natura probelor".
"Datele din anchetă au fost devoalate de instituţia guvernamentală în condiţiile în care, anterior, Direcţia Naţională Anticorupţie – unitatea de parchet competentă să efectueze ancheta a emis un comunicat din care rezulta că stadiul în care se află în prezent ancheta impune limite stricte de comunicare publică", arată DNA.
Agenţia anticorupţie a explicat că regimul informaţiilor referitoare la acte procedurale efectuate de organele de urmărire penală, respectiv percheziţii, audieri de persoane etc., este strict reglementat, iar informaţii de acest tip nu pot face obiectul comunicării publice decât în anumite împrejurări, strict determinate de stadiul anchetei şi stabilite numai de organul de urmărire penală.
Cu o zi în urmă, procurorii au efectuat o serie de percheziţii la sediul Guvernului într-un dosar care vizează infracţiuni de corupţie comise în cursul lunii iulie 2017.
"Ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, în cursul zilei de 31 iulie 2017, între orele 15.00 - 19.00, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 5 locaţii situate în sediul unei instituţii publice din Bucureşti. Percheziţiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Secţiei de combatere a corupţiei, dosar ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie comise în cursul lunii iulie 2017. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, va fi în măsură să ofere detalii suplimentare", a transmis DNA.
La scurt timp după anunţul procurorilor, a venit un comunicat din partea Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul.
Comunicatul "cu probleme"
"În cursul zilei de luni, mai mulţi procurori şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DNA Bucureşti au efectuat percheziţii, în baza unui mandat de percheziţie domiciliară emis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în patru birouri din cadrul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul, care are sediu principal în Palatul Victoria.
Percheziţia s-a desfăşurat între orele 15.00 şi 19.00 şi a vizat concursurile pentru ocuparea funcţiilor de consilier 1 şi consilier 2, organizate de către minister în aceeaşi zi. Au fost audiate persoane de la cabinetul ministrului şi din minister – respectiv Comisia de concurs, au fost făcute fotografii şi filmări pe toată perioada percheziţiilor.
Dorim ca ancheta să se desfăşoare cât mai repede şi să aflăm adevărul, astfel încât să ştim dacă au fost comise fapte în afara legii. Ne exprimăm pe această cale încrederea în corectitudinea acţiunilor întreprinse de către autorităţile statului, precum şi în competenţa şi corectitudinea justiţiei din România."