Lavrov respinge condiţionarea discuţiilor de pace din Siria de retragerea lui Assad
alte articole
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a subliniat că Moscova nu este de acord cu precondiţia ca preşedintele sirian Bashar al-Assad să se retragă înainte să aibă loc discuţii semnificative de pace între taberele implicate în criza din Siria şi înainte de a avea loc procesul de pace.
Luni, Lavrov a declarat că poziţia Rusiei nu s-a schimbat în privinţa Siriei şi că o soluţie la acest conflict ar trebui să vină „fără interferenţă din afară sau fără niciun fel de precondiţii.”
Remarcile au loc ca răspuns la afirmaţiile făcute în 14 august de către şeful aşa zisei Coaliţii Naţionale Siriene, Khaled Khoja, că Moscova „nu se agaţă de Bashar al-Assad.”
Oficialii ruşi au subliniat în mai multe rânduri faptul că Moscova nu îl susţine pe Assad personal, ci mai degrabă îl susţine ca „preşedinte ales legitim” al Siriei.
Vineri, Lavrov a declarat liderului opoziţiei siriene Haytham Manna în Moscova că agenda antitero reprezintă o prioritate pentru toate părţile implicate în criza siriană, inclusiv pentru grupurile de opoziţie.
Manna şi-a exprimat suportul pentru iniţiativa politică a Moscovei de a sfârşi conflictul sirian, cerând tuturor părţilor să contribuie la procesul politic din Siria.
Conflictul din Siria, care a început în martie 2011, a luat până acum vieţile a peste 240.000 de persoane.
În plus, violenţele au forţat peste 3,8 milioane de sirieni să se refugieze în ţările învecinate, inclusiv în Iordania şi Liban, sau chiar în Europa. Alţi peste 7,2 milioane de sirieni s-au refugiat în interiorul Siriei, conform ONU.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.