Lavrov afirmă că Marea Britanie nu ar mai trebui să fie numită "Mare"

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat marţi că Marea Britanie nu ar trebui să se mai numească Mare, întrucât este singura ţară din lume care se autointitulează oficial "Mare".
„Cred că Marea Britanie ar trebui să fie numită pur şi simplu Britania, deoarece «Marea Britanie» este singurul exemplu al unei ţări care se numeşte pe sine «Mare»”, le-a spus Lavrov reporterilor, potrivit Reuters, vorbind despre colonialism în urma unor comentarii legate de Groenlanda.
Purtătoarea sa de cuvânt i-a adresat apoi o întrebare lui Ivor Bennett, corespondent al postului britanic Sky News.
„Fără supărare”, a spus Lavrov.
Lavrov a afirmat că un alt exemplu de ţară care se numea „mare” a fost „Marea Jamahirie Arabă Populară Socialistă Libiană”, condusă de Moammer Gaddafi.
„Dar aceasta nu mai există”.
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este numit de obicei în limba rusă „Velikobritaniya”, adică Marea Britanie.
În timp ce Statele Unite, sub conducerea lui Donald Trump, încearcă să îşi reseteze relaţiile cu Moscova şi să medieze pacea între Rusia şi Ucraina, Marea Britanie a primit statutul de inamic public numărul unu al Rusiei.
La televiziunea de stat rusă, „Albionul perfid”, un termen folosit frecvent de prezentatorii de ştiri, este prezentat ca o putere globală de informaţii care complotează şi se amestecă din umbră, de la Washington până la Iran, într-o încercare duplicitară de a submina interesele ruseşti în întreaga lume.
Marea Britanie afirmă că Rusia reprezintă o ameninţare pentru Europa. Pe fondul războiului din Ucraina, Rusia şi Occidentul s-au acuzat reciproc în repetate rânduri de desfăşurarea unor campanii de spionaj de o intensitate nemaivăzută de la apogeul Războiului Rece.