Lavrov afirmă că diplomaţi americani din Rusia sunt implicaţi în spionaj

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că diplomaţi americani din Rusia s-au implicat în spionaj în ultimii câţiva ani şi au participat la proteste ale opoziţiei.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov. (Captură Foto)
Andrei Popescu
18.01.2017

Serghei Lavrov a declarat marţi, la o conferinţă de presă pe tema diplomaţiei ruseşti în 2016, că diplomaţi ai ambasadei SUA din Rusia s-au implicat în spionaj şi “au fost văzuţi în repetate rânduri luând parte la mitinguri ale opoziţiei, ale forţelor anti-guvernamentale, la mitinguri ilegale, inclusiv de câteva ori când s-au deghizat”.

În plus, Lavrov a susţinut că agenţiile americane de informaţii au încercat în mod activ să recruteze diplomaţi ruşi de rang înalt în ultimii câţiva ani.

“Referitor la tehnici de recrutare, nu am publicat statisticile complete pe această temă. Dar cel mai recent, în ultimii câţiva ani, în special în timpul celui de-al doilea mandat al Administraţiei [preşedintelui american Barack] Obama, această activitate neprietenoasă faţă de diplomaţii noştri s-a extins”, a declarat Lavrov reporterilor la conferinţa de marţi.

Lavrov a susţinut că autorităţile ruse au reuşit să contracareze mai multe încercări ale spionilor americani, deghizaţi ca diplomaţi, de a strânge informaţii despre Rusia. “Am redus activităţile de spionaj ale oficialilor americani care lucrează sub acoperirea diplomatică”.

De asemenea, Lavrov a criticat acuzaţiile privind atacuri cibernetice desfăşurate de ruşi împotriva SUA, susţinând că sunt inventate.

În context, oficiali americani, inclusiv preşedintele Obama, au acuzat Kremlinul că a desfăşurat atacuri cibernetice împotriva organizaţiilor politice americane pentru a-l ajuta pe Donald Trump să câştige alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016.

În remarcile sale, înaltul diplomat rus a mai declarat că reprezentanţii viitoarei administraţii americane şi ai ONU ar trebui să fie invitaţi la discuţiile privind pacea siriană ce vor avea loc în capitala kazahă Astana, în această lună.

“Credem că ar fi corect să invităm reprezentanţii ONU şi ai noii administraţii SUA la întâlnire, luând în considerare că aceasta va avea loc în 23 ianuarie, conform programului”, a precizat Lavrov, exprimând speranţa Rusiei că viitoarea administraţie Trump va accepta invitaţia.

“Ne bazăm pe faptul că noua administraţie [americană] va accepta această invitaţie şi va fi reprezentată de experţi la orice nivel pe care îl consideră necesar. Ar fi primul contact oficial la care am putea începe să discutăm despre mărirea eficienţei luptei împotriva terorismului în Siria”, a adăugat oficialul rus.

Negocierile vor avea loc în Astana între reprezentanţii guvernului de la Damasc şi ai grupurilor rebele din opoziţie, care sunt susţinute de actori străini.

Negocierile, care vor exclude grupurile teroriste Daesh şi Jabhat Fateh al-Sham, vor fi mediate de Rusia, Turcia şi Iran. Cele trei ţări au implementat un acord similar în decembrie 2016, după înfrângerea rebelilor în oraşul sirian nord-vestic Alep.

Discuţiile din Astana vor avea loc ca urmare a armistiţiului de încetare a focului la nivel naţional în Siria, care a fost aprobat de Consiliul de Securitate al ONU în 31 decembrie 2016.

Războiul din Siria se derulează de aproape 6 ani, iar delegatul special al ONU în ţara arabă a estimat în august 2016 că peste 400.000 de persoane au fost ucise în conflictul sirian. ONU a încetat numărarea oficială a victimelor în Siria, invocând incapacitatea de a verifica datele pe care le primeşte din diverse surse.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor