Laura Tuck: Moldova va avea oportunităţi imense dacă va reuşi să realizeze reformele cruciale

Republica Moldova va avea oportunităţi imense dacă va reuşi să realizeze necesităţile cruciale de reformă, a declarat vicepreşedintele Băncii Mondiale (BM) pentru Europa şi Asia Centrală, Laura Tuck, la încheierea vizitei sale de trei zile la Chişinău, informează Moldpres cu referire la Serviciul de presă al Oficiului BM de la Chişinău.
. (MIKE CLARKE/AFP/Getty Images)
Ana Chitoroagă
25.09.2014

Republica Moldova va avea oportunităţi imense dacă va reuşi să realizeze necesităţile cruciale de reformă, a declarat vicepreşedintele Băncii Mondiale (BM) pentru Europa şi Asia Centrală, Laura Tuck, la încheierea vizitei sale de trei zile la Chişinău, informează Moldpres citând Serviciul de presă al Oficiului BM de la Chişinău.

Reprezentantul unuia dintre cei mai mari creditori ai Moldovei a adăugat că a discutat „pe larg cu liderii politici din ţară despre importanţa reformelor pentru ameliorarea guvernanţei şi competitivităţii, inclusiv în sectorul financiar"

Vicepreşedintele BM a reconfirmat „angajamentul puternic al Grupului Băncii Mondiale de a oferi sprijinul necesar în vederea realizării acestor priorităţi”.

Pe parcursul a trei zile, respectiv între 21-24 septembrie, Laura Tuck a avut întrevederi cu preşedintele ţării, preşedintele Parlamentului, primul-ministru şi membri ai Cabinetului de Miniştri, reprezentanţi ai partidelor politice şi ai comunităţii donatorilor şi a vizitat unele proiecte susţinute de Banca Mondială. În discuţie au fost luate priorităţile economice şi sociale actuale ale Moldovei şi importanţa implementării accelerate a reformelor.

O reuniune cu liderii sectorului privat a vizat provocările şi oportunităţile pentru sectorul privat din Moldova în urma semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi în contextul situaţiei din regiune.

Laura Tuck a vizitat blocul chirurgical al Spitalului Clinic Republican. Construcţia clădirii a fost finanţată printr-un parteneriat între Banca Mondială, Uniunea Europeană, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, JICA şi Guvernul Austriei. Suplimentar, în cadrul proiectului Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială, Banca Mondială a sprijinit modernizarea sistemului de asistenţă medicală în Moldova, inclusiv prin reabilitarea a 79 centre de asistenţă medicală primară în întreaga ţară.

În satul Rădeni, vicepreşedintele Băncii Mondiale a vizitat o livadă de mere care a beneficiat de suport prin intermediul proiectului Managementul Dezastrelor şi Riscurilor Climatice.

De la momentul aderării Republicii Moldova la Banca Mondială în 1992, o sumă de peste 1 miliard de dolari SUA a fost alocată în cadrul a 49 de proiecte. În prezent, portofoliul Băncii Mondiale include opt proiecte active cu angajamente în sumă de 235,2 milioane dolari SUA. Domeniile de sprijin includ reforma cadrului normativ şi dezvoltarea afacerilor, educaţia, asistenţa socială, guvernarea electronică, sănătatea, agricultura, mediul ambiant şi altele. Corporaţia Financiară Internaţională a investit 233 milioane dolari SUA în 24 proiecte în diverse sectoare, iar Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor a oferit garanţii în sumă de 95 milioane dolari SUA. Ambele instituţii sunt membre ale Grupului Băncii Mondiale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor