Lăcuste africane, valul doi. De 20 de ori mai multe
alte articole
Cu puţin timp înainte ca virusul Wuhan să bage peste 3 miliarde de persoane în case, diferite zone din Africa - îndeosebi Orientul Mijlociu, Arabia Saudită şi Yemen - au fost lovite de roiuri uriaşe de lăcuste.
Potrivit Associated Press, s-a întors un al doilea val care consumă culturile şi, conform observatorilor, roiurile noului val sunt mai mari decât cele de acum câteva luni, în unele cazuri chiar de 20 de ori mai mari.
Lăcustele sunt subiectul principal în zonă, susţine Yoweri Aboket, un fermier din Uganda. „După ce aterizează în grădina ta, distrugerea este totală. Unii oameni chiar vă vor spune că lăcustele sunt mai distructive decât coronavirusul. Există chiar şi unii care nu cred că virusul va ajunge aici”.
Unii fermieri din satul Abokat, de lângă graniţa keniană, pocnesc obiecte metalice, fluieră sau aruncă pietre pentru a încerca să alunge roiurile, evident, efectul fiind extrem de limitat. Dar cea mai mare parte a oamenilor privesc frustraţi, fiind şi în mijlocul perioadei de carantină.
Potrivit Agenţiei ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), focarul de lăcuste reprezintă „o ameninţare fără precedent” pentru aprovizionarea cu alimente şi mijloacele de trai, în timp ce oficialii susţin că noul val este de aproximativ douăzeci de ori mai mare decât cel de acum câteva luni.
"Situaţia actuală din Africa de Est rămâne extrem de alarmantă, deoarece ... un număr tot mai mare de noi roiuri se formează în Kenya, sudul Etiopiei şi Somalia", se arată într-o evaluare a FAO.
Între timp, a treia rundă de lăcuste este de aşteptat la sfârşitul lunii iunie şi iulie - perioadă care coincide cu începutul sezonului de recoltare, potrivit organizaţiei - care a cerut un ajutor de 153 de milioane USD, în creştere de la 76 milioane USD. Până în prezent, FAO a strâns 11 milioane USD, în ciuda nevoii de acţiuni urgente înainte ca noi precipitaţii să producă o nouă explozie a numărului de lăcuste.
Lăcustele „invadează regiunea Africii de Est în roiuri excepţional de mari, cum nu s-au mai văzut niciodată”, afirmă Centrul de Predicţii şi Aplicaţii Climatice din Nairobi.
Noile roiuri includ „adulţi tineri”, insecte de mare voracitate, „care mănâncă mai mult decât cele adulte”, a susţinut Kenneth Mwangi, analist de informaţii.
Mwangi şi alţi oficiali din Kenya au menţionat dificultăţi în combaterea infestării deoarece restricţiile de călătorie legate de coronavirus frânează călătoriile transfrontaliere şi întârzie livrarea pesticidelor, conform AP.
AP raportează că pulverizarea aeriană este singura modalitate eficientă de a controla focarul, cu toate acestea, ministrul Agriculturii din Uganda afirmă că autorităţile nu sunt în măsură să importe suficiente pesticide din Japonia din cauza perturbărilor transporturilor internaţionale de marfă. Între timp, Guvernul Ugandei nu a reuşit să aloce peste 4 milioane USD solicitaţi pentru controlul lăcustelor.
Între timp, în Etiopia - cu o populaţie de 6 milioane de oameni care trăiesc în zone direct afectate de focarele de lăcuste - fenomenul „va provoca pierderi de recolte pe scară largă, păşune şi pădure, agravând nesiguranţa hranei”, dacă nu este abordat rapid, potrivit FAO.