Kremlinul neagă că în timpul asasinării lui Nemţov camerele video din zonă au fost oprite. Apar întrebări
alte articole
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Tehnologie şi Informaţie din Moscova a negat rapoartele media care susţin că unele camere de supraveghere video din zona Kremlinului ar fi fost închise în momentul asasinării lui Boris Nemţov pe podul Bolşoi Moskvoreţki, a raportat luni agenţia de ştiri RIA Novosti.
Publicaţia rusă Kommersant a susţinut luni că filmările video cu asasinarea lui Nemţov în zona Kremlinului – unul dintre cele mai puternic păzite locuri din Moscova – au fost fie neclare fie lipseau cu desăvârşire, ţinând cont că unele camere video ar fi fost închise pentru reparaţii.
Nemţov, unul dintre cei mai virulenţi critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost împuşcat în spate şi în inimă în imediata apropiere a Kremlinului şi a Pieţei Roşii, în timp ce trecea podul vineri noaptea împreună cu o prietenă.
În plus, un oficial al Serviciului Federal de Pază al Federaţiei Ruse (FSO) a declarat luni că Marele Pod peste râul Moscova (Bolşoi Moskvoreţki) nu se află în zona sa de responsabilitate.
Imaginile video provin de la o cameră de supraveghere a postului de televiziune TVC pentru înregistrarea condiţiilor meteo şi a traficului din zonă. Deşi imaginile nu sunt clare se poate vedea cum presupusul ucigaş, care, aparent aştepta victima pe scările podului, fuge, după comiterea crimei, către un autoturism apărut între timp de după vehiculul de deszăpezire.
În toate transmisiunile în direct de la locul crimei în noaptea de vineri spre sâmbătă se vede clar că la Moscova ploua, prin urmare — de ce se află pe pod “vehiculul de curăţat zăpada”, se întreabă pe blogul său Andrei Illarionov, cercetător principal în cadrul centrului american Cato şi fost consilier al preşedintelui Vladimir Putin în perioada 2000-2005, conform Agerpres.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.