Klaus Iohannis: Problemele minorităţii române din Serbia trebuie rezolvate

Preşedintele Klaus Iohannis a realizat, joi, un scurt rezumat al vizitei sale oficiale în Republica Serbia în cadrul căreia s-a întâlnit cu omologul său, Tomislav Nikolic.
Preşdintele României Klaus Iohannis şi preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolic. (facebook.com/Klaus Iohannis)
Andrei Pricopie
16.07.2015

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, joi, un scurt rezumat al vizitei sale oficiale în Republica Serbia în cadrul căreia s-a întâlnit cu omologul său, Tomislav Nikolic.

"Cu ocazia vizitei oficiale în Republica Serbia, am reafirmat importanţa pe care România o acordă relaţiilor cu statele din Balcanii de Vest şi stabilităţii regionale. Este în interesul ţărilor noastre, al regiunii şi al Uniunii Europene în ansamblu ca în această zonă să fie stabilitate.

Am discutat cu preşedintele Serbiei, domnul Tomislav Nikolic, despre o serie de proiecte comune în domenii esenţiale precum infrastructura, care include autostrada Timişoara - Belgrad, cooperarea transfrontalieră şi interconectivitatea energetică. Am abordat, fireşte, şi tema minorităţilor naţionale", a scris Klaus Iohannis pe contul său de Facebook.

Preşedintele României şi-a exprimat speranţa că problemele minorităţii române din Serbia, probleme care încă persistă, să-şi găsească cât mai repede rezolvare, ca urmare a unei strânse colaborări între cele două ţări.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor