Kerry îl avertizează pe Assad în privinţa “repercusiunilor” eşuării tranziţiei politice

Secretarul de stat american John Kerry l-a avertizat pe preşedintele sirian Bashar al-Assad de noi măsuri preconizate de americani dacă nu acceptă o tranziţie politică în următoarele câteva luni.
John Kerry (Getty Images)
Andrei Popescu
04.05.2016

“Data urmărită pentru tranziţie este 1 august”, a declarat marţi Kerry reporterilor la Departamentul de Stat.

“Aşadar, fie se întâmplă ceva în aceste câteva luni fie ei [guvernul sirian] vor că situaţia să prindă un contur cu totul diferit”, a adăugat el.

Avertismentul are loc în mijlocul unei amplificări a violenţelor în oraşul nord Alep, ceea ce subminează şi mai mult acordul deja fragil de încetare a focului ce a fost intermediat în 27 februarie de Rusia şi Statele Unite.

Kerry a declarat că mai speră că negocierile ar putea consolida acordul de încetare a focului pentru a include şi oraşul Alep, dar a avertizat că vor exista repercusiuni dacă guvernul sirian încalcă acordul.

“Dacă Assad nu aderă la acest acord vor exista în mod sigur repercursiuni şi una dintre ele ar putea fi prăbuşirea totală a acordului de încetare a focului şi întoarcerea la război”, a precizat diplomatul american.

“Nu cred că Rusia doreşte acest lucru. Nu cred că Assad va beneficia de pe urma acestui lucru. Ar putea fi discutate chiar şi alte repercursiuni. Dar acel lucru este pentru viitor”.

Secretarul de stat american a făcut aceste comentarii după o întâlnire care a avut loc marţi între delegatul special al ONU pentru Siria şi ministrul rus de externe la Moscova, la o zi după discuţiile de urgenţă cu Kerry în Geneva.

Kerry a precizat că Washingtonul şi Moscova lucrează asupra detaliilor unui acord de încetare a focului mai durabil în Alep, pentru a preveni prăbuşirea oraşului.

“Toată lumea aflată la masa discuţiilor a declarat că nu se poate pune capăt acestei situaţii cât timp Assad continuă [să rămână la putere], deoarece Assad nu poate unifica ţara. Este atât de simplu”, a susţinut Kerry.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat marţi că un nou acord unilateral de încetare a focului pentru oraşul Alep ar putea fi anunţat de către guvernul sirian “în următoarele câteva ore”. Consiliul de Securitate al ONU se va întâlni miercuri pentru a discuta criza din oraş.

Kerry a repetat faptul că SUA nu va accepta niciodată o tranziţie politică ce îl include pe preşedintele Assad.

“Dacă strategia lui Assad este să taie o bucată din Alep şi să taie o secţiune a ţării, atunci îi pot spune că acest război nu se va termina”, a susţinut Kerry.

Marţi, 19 oameni au fost ucişi de un foc de rachete trase de militanţi în zonele controlate de guvern ale oraşului Alep, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului. Mass media de stat a susţinut că un atac cu rachetă asupra unui spital a provocat moartea a cel puţin 3 persoane şi rănirea a altor 17.

Oficialii americani au avertizat deseori în privinţa consecinţelor dacă Assad refuză să se retragă de la putere ca parte a unui acord de pace mai amplu ce urmăreşte să soluţioneze conflictul vechi de 5 ani.

Siria este cuprinsă de acest război sângeros din martie 2011 şi ONU a estimat că peste 400.000 de persoane au fost ucise în conflict.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor