Kelemen Hunor, discuţii informale cu Nicuşor Dan despre refacerea coaliţiei: Trebuie un om care poate fi acceptat de toată lumea

Kelemen Hunor, presedinte UDMR (Epoch Times România)
Redacţia
07.05.2026
Kelemen Hunor, presedinte UDMR (Epoch Times România)
Redacţia
07.05.2026

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, la Ştirile PRO TV, că a discutat cu preşedintele Nicuşor Dan şi i-a transmis „cam care sunt soluţiile” pentru formarea unui nou Guvern din punctul de vedere al partidului pe care îl reprezintă.

„Din punctul meu de vedere, din punctul nostru de vedere nu sunt soluţii miraculoase. Deci, ceea ce am spus şi public în aceste zile am spus şi domnului preşedinte. Sigur, este o primă discuţie informală cu toţi liderii din fosta coaliţie. Vorbim acum la timpul trecut, dar sigur că în două-trei săptămâni, maxim, trebuie să avem un Guvern. Se poate forma un Guvern. Nu există, că nu se poate până la urmă”, a precizat Hunor.

Liderul UDMR consideră că „în două-trei săptămâni maxim trebuie să avem un guvern”.

„Se poate forma un guvern, nu există să nu se poată. Până la urmă, în 2024, votul cetăţenilor a dat acest parlament şi este o responsabilitate pentru fiecare deputat, pentru fiecare senator, pentru fiecare partid, mai ales pentru cei care şi-au asumat guvernarea anul trecut şi în 2024, să găsească o soluţie”, a adăugat Hunor.

Kelemen Hunor a spus că Uniunea ar prefera refacerea fostei coaliţii, dar că trebuie un om „care poate fi acceptat de toată lumea, şi de PNL şi de PSD şi de UDMR şi de cei de la USR”.

„Probabil că acel om nu poate veni nici din PSD, nici din PNL, fiindcă atunci se pune problema pentru celălalt partid cum acceptă după această aventură. Un om pe care poate să-l accepte şi Grindeanu şi PSD-ul şi ceilalţi.(...) A fost o aventură politică, ai dărâmat un guvern fără spui ceva la loc, fără să ai o soluţie”, a afirmat liderul UDMR.

El a subliniat că România are câteva probleme uriaşe, PNRR-ul şi jaloanele.

„Dacă nu ne mişcăm, avem 116 sau 117 zile până când se închide PNRR, pierdem o grămadă de bani, bani care vor lipsi din Trezoreria României şi din proiectele de dezvoltare. Pentru acest lucru, trebuie să răspundă cineva, fiindcă vorbim de miliarde”, a subliniat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a menţionat şi aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, despre care a spus că ar trebui să se concretizeze „în acest an”, şi deficitul bugetar, „care trebuie ţinut sub control”.

„Dacă nu reuşim să găsim o soluţie, atunci vom fi aruncaţi în junk şi acesta este pericolul cel mai mare, cu creditorii. Percepţia oricum e foarte proastă, ce s-a întâmplat în aceste zile arată o Românie instabilă”, a avertizat el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos