Zeci de milioane de euro din subvenţiile UE pentru agricultură ajung la mari ferme deţinute de firme din Emiratele Arabe Unite

Firme conduse de membri ai familiei regale din Emiratele Arabe Unite (EAU) beneficiază de zeci de milioane de euro din subvenţiile UE pentru a cultiva produse destinate statelor din Golf, dezvăluie o investigaţie DeSmog. Este vorba de peste 71 de milioane de euro în doar şase ani pentru terenurile agricole cultivate în România, Italia şi Spania. În prezent, Comisia Europeană discută modificarea schemei de acordare a acestor subvenţii, propunând plafonarea la maximum 100.000 de euro pentru un fermier, scrie G4Media.
Familia Al Nahyan este a doua cea mai bogată din lume, cu o avere estimată la peste 320 de miliarde de dolari, provenită în mare parte din vastele rezerve de petrol ale emiratelor, potrivit Investopedia.com.
Subvenţiile acordate prin Politica Agricolă Comună (PAC) reprezintă o treime din întregul buget al UE, potrivit politico.eu, plătind anual aproximativ 54 de miliarde de euro fermierilor şi zonelor rurale din întreg blocul comunitar.
Dintre aceste firme, cele mai mari plăţi din fondurile UE au fost făcute către compania Agricost, care deţine cea mai mare fermă din UE, cu o suprafaţă de 57.000 de hectare – de cinci ori mărimea Parisului. În primăvara anului 2018, fondul de investiţii Al Dahra, cu sediul în Emiratele Arabe Unite, a achiziţionat ferma de la un om de afaceri român, într-o tranzacţie în valoare de peste 345 de milioane de dolari.
Ferma din Insula Mare a Brăilei este organizată la scara industrială, fiind împărţită în zeci de subunităţi şi întinzându-se pe aproximativ 60 de kilometri lungime.
Articolul integral poate fi citit aici.