Jurnalist de la Chişinău, despre "sondajele" din campania pentru parlamentare: Au făcut parte din războiul hibrid împotriva ţării


Poate ar fi cazul ca, pe viitor, Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chişinău să interzică companiilor de sondaje, care iau 2.500 de euro pentru procentul adăugat, să mai intoxice opinia publică cu „sondajele” lor, consideră jurnalistul de la Chişinău Alex Cozer.
Mai mult decât atât, cei care au prezentat erori ce depăşesc chiar şi de patru ori marja de eroare ar trebui, în opinia jurnalistului, să nu mai aibă dreptul să prezinte sondaje în campaniile electorale.
„Când ruşii au început războiul, manipularea prin sondaje a început să fie însă mult mai periculoasă. Iar apogeul a fost atins în această campanie, când Moscova, înţelegând că are şanse minime să-şi instaleze marionetele la putere, se gândea că ar fi loc măcar de nişte destabilizări, lupte de stradă, compromiterea imaginii ţării pe extern”, a scris Cozer într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Redăm mai jos mesajul integral al jurnalistului Alex Cozer:
Manipularea prin sondaje sau 2500 de euro pentru un procent
Există multe modalităţi de a manipula opinia publică în timpul unor campanii electorale. Iar una dintre ele este cea făcută prin intermediul sondajelor. Sau a aşa-ziselor sondaje.
Într-o perioadă, pe la Chişinău, era aşa o „cantoră” (oficiu, n.r.) care se chema „Asociaţia Sociologilor şi Demografilor”. Cine dorea să se facă pe foaie preşedinte, primar, partid majoritar sau să-şi treacă partiduţul pragul electoral, acolo apela.
Într-o perioadă, Igor Nikolaevici Dodon, împreună cu ideologii săi Ivan Ceban şi Bogdat Ţîrdea se aşezau în jurul unei sticle de cognac şi începeau a scrie cifre. A doua zi ieşea Asociaţia, iar socialiştii câştigau detaşat, în timp ce Dodon era cel mai iubit dintre moldoveni.
Până la urmă, rezultatele reale erau atât de departe de realitate că începuseră să facă mişto de „sociologi şi demografi” cam toată lumea, aşa că s-a închis „cantora”.
Dar măcar pe vremurile alea „Asociaţia” era inofensivă. Acolo costurile erau minime şi te puteai înţelege cu ei şi omeneşte de a pune de un „sondaj”. În plus, nimeni nu-i lua în serios. Că nu se luau nici măcar ei.
În ultimii ani, mai ales de când ruşii au început războiul, manipularea prin sondaje a început să fie însă mult mai periculoasă. Iar apogeul a fost atins în această campanie, când Moscova, înţelegând că are şanse minime să-şi instaleze marionetele la putere, se gândea că ar fi loc măcar de nişte destabilizări, lupte de stradă, compromiterea imaginii ţării pe extern.
Şi a început a lucra la greu la narativul „alegeri fraudate”. Iar una dintre modalităţile prin care acest narativ era alimentat a fost reprezentată de „sondaje”.
Practic toate goarnele propagandistice şi marionetele Moscovei au tot vorbit timp de o lună că „PAS se mai poate menţine la putere doar prin fraudă masivă”, iar aici „sondajele” alea care arătau că blocul lui Dodon e „pe primul loc”, aproape de a lua majoritatea de unul singur, era una dintre principalele arme propagandistice.
Alternativa era altă favorită a acelor „sondaje”, fiind mult ridicată peste potenţialul său, chiar dacă în toate cercetările sociologice reale era pe la 6%, adică la limita de a trece pragul electoral.
Totul era pregătit: în cazul în care ar fi existat un rezultat la limită, cu PAS uşor sub 51 de mandate, dar oricum câştigător, să se iasă în stradă de către „opoziţia unită” şi să fie pus în aplicare scenariul destabilizărilor.
De asta şi fiind trimişi în diaspora sutele de aşa-zişi „observatori”, în speranţa că măcar ceva-ceva or descoperi, iar chiar dacă nu vor exista fraude, să le inventeze ei pe loc.
Până la urmă scorul PAS-ului a fost peste 50%, „observatorii” n-au putut inventa nimic, iar „marele protest al învingătorilor” s-a fâsâit cu o prezenţă mai mare a presei decât a protestatarilor.
Sondajele mincinoase au rămas însă. Şi nu doar mincinoase, ci unele care au făcut parte din războiul hibrid împotriva ţării. Poate ar fi cazul ca, pe viitor, CEC să interzică celor care fac 2.500 de euro pentru procentul adăugat să mai intoxice opinia publică cu „sondajele” lor. Cei care au prezentat erori care depăşesc chiar şi de 4 ori marja de eroare să nu mai aibă dreptul să prezinte „sondaje” în campanii.
PS: Iar aici presa şi ea trebuie să fie mult mai responsabilă şi să nu intre în acest val al manipulării, prezentând drept bune aceste falsuri periculoase. Poate chiar ar fi cazul să înceapă să facă un pic de analize, pentru că foarte rapid s-ar vedea cine sunt cei care manipulează.