Joseph Daul: Datorită primelor acţiuni concrete ale Guvernului Sandu, Moldova a recâştigat încrederea Uniunii Europene
alte articole
Intensificarea relaţiilor bilaterale dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost subiectul cheie discutat joi, 5 septembrie, la întrevederea prim-ministrului Maia Sandu cu preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, aflat în vizită la Chişinău.
Premierul a apreciat sprijinul acordat de PPE statului Republica Moldova în cadrul instituţiilor europene, menţionând totodată că Moldova mizează în continuare pe această susţinere în implementarea reformelor democratice şi avansarea în parcursul său european.
În context, premierul a ţinut să amintească despre mesajul transmis de oficialul european Republicii Moldova în toamna anului 2018, şi anume: „Prieteni, chiar dacă prezentul pare sumbru, nu vă pierdeţi speranţa în viitor. Am certitudinea că unitatea dintre partidele membre ale PPE, precum şi rezistenţa şi dorinţa de schimbare a cetăţenilor Moldovei arată că vă aşteaptă un viitor mai bun!”, punctând astfel că a „avut mare dreptate”.
„Ne-aţi încurajat. Cetăţenii Republicii Moldova au continuat să lupte pentru democraţie, pentru respectarea drepturilor omului, statul de drept. Şi, iată, schimbarea a venit. De-acum încolo avem tare mult de lucru ca să punem în aplicare toate angajamentele pe care le-am făcut, ca să construim o ţară cu adevărat democratică, ca să construim un stat de drept”, a declarat Maia Sandu în cadrul întrevederii.
Totodată, prim-ministrul a accentuat importanţa restabilirii dialogului politic dintre statul R. Moldova cu Uniunea Europeană şi a reiterat că Moldova mizează pe susţinerea PPE şi în procesul de extindere a UE, prin acordarea perspectivei europene ţărilor din Parteneriatul Estic.
„Ne dorim să construim o bază durabilă pentru dezvoltare, iar asta înseamnă să facem lucrurile corect şi temeinic. De aceea, pentru noi e important în continuare sprijinul Dvs. Noi ne cunoaştem angajamentele faţă de UE, în primul rând, prin Acordul de Asociere”, a adăugat Sandu.
La rândul său, Joseph Daul a declarat că urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei din Moldova de-a lungul anilor şi mai ales în ultimele luni şi admiră curajul şi maturitatea politică a prim-ministrului Maia Sandu şi a viceprim-ministrului Andrei Năstase, care au găsit o soluţie pentru a oferi cetăţenilor un guvern pentru toţi, nu doar pentru unii.
„Această nouă schimbare la Chişinău aduce multă speranţă, dar creează şi mai multe aşteptări. Trebuie să ştiţi că 100 de zile cu o nouă guvernare nu pot schimba ceea ce a fost distrus şi corupt timp de ani de zile. Lupta împotriva corupţiei, o justiţie independentă şi respectarea statului de drept necesită multă muncă, din multe direcţii”, a subliniat Joseph Daul.
În concluzie, preşedintele PPE a reafirmat susţinerea totală pentru guvernul condus de Blocul ACUM care are o misiune foarte dificilă şi complicată, aceea de a readuce Moldova pe calea cea dreaptă.
„Datorită primelor acţiuni concrete ale Guvernului Sandu, Republica Moldova a recâştigat încrederea Uniunii Europene, care este deja pe cale să transfere prima tranşă de asistenţă financiară, care a fost blocată în trecut”, a afirmat Preşedintele PPE.