JO 2010: Istoria Jocurilor Olimpice

Jocurile Olimpice reprezintă cea mai veche competiţie a lumii. Datate pentru prima oară în 776 î.Hr., în Grecia Antică, jocurile au fost la început o parte a unui festival religios în onoarea lui Zeus, tatăl tuturor zeilor şi zeiţelor greceşti.

Festivalul se desfăşura la Olympia, sanctuar rural din partea de vest a Peloponezului, la fiecare patru ani. Participau doar bărbaţii de origine greacă, femeilor nefiindu-le permisă prezenţa nici ca spectatoare. În timpul jocurilor încetau orice conflicte politice şi militare între cetăţile greceşti, instituindu-se aşa-zisa ''pace olimpică''.

Intervalul dintre două ediţii se numea olimpiadă. Cel mai cunoscut atlet olimpic antic a fost Milo din Croton, învingător la şase olimpiade. Câştigătorii erau premiaţi cu coroniţe făcute din ramuri de măslin, semnul păcii şi al speranţei. Grecii au organizat această competiţie până în 392 d.Hr. Un an mai târziu, împăratul roman Teodosiu I, văzând în ritul Jocurilor Olimpice ceva păgân, a emis edictul de la Milano pentru interzicea lor.

Prima acţiune de amploare a renaşterii olimpiadelor s-a înfăptuit abia în 1859, din iniţiativa unui român prea puţin cunoscut de semenii săi: Evanghelie Zappa (1800-1865). Născut în Grecia, în Epir, Zappa s-a stabilit în 1833 în Ţara Românească, după ce participase la luptele pentru independenţa Greciei şi obţinuse gradul de maior. În 1844, la cererea lui, a primit cetăţenia română. Zappa se ocupa de comerţul cu cereale, reuşind să strângă o avere considerabilă. Prin testament, Zappa a lăsat majoritatea banilor unei epitropii din Grecia, în scopul reînfiinţării Jocurilor Olimpice. A pus o singură condiţie: să fie celebrate din patru în patru ani, după tradiţiile strămoşeşti. Donaţia de aproximativ 600.000 de franci, sumă exorbitantă la acea vreme, a fost acceptată de guvernul grec. Evanghelie Zappa a mai stipulat în testamentul său construirea unei clădiri care să folosească drept sediu olimpic. În baza legii din 30 noiembrie 1869, guvernul grec a aprobat construcţia. Denumită 'Zappeion', clădirea a fost inaugurată în 1888.

Mai mult decât Evanghelie Zappa, cel care a avut o contribuţie decisivă la apariţia Olimpiadei moderne a fost baronul francez Pierre de Coubertin (1863-1937).

La 16 iunie 1894, în cadrul unui congres internaţional organizat în Franţa, la Sorbona, la care au participat delegaţi din 49 de ţări, Pierre de Coubertin a propus reluarea Jocurilor Olimpice. La 23 iunie acelaşi an, a fost fondat Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), format din 15 membri reprezentând 13 ţări, şi aprobată Carta olimpică, care explica scopurile şi principiile mişcării olimpice moderne, precum şi regulile de desfăşurare a Jocurilor Olimpice. Preşedinte al CIO a fost ales grecul Demetrius Vikelas, iar secretar general - Pierre de Coubertin.

Dreptul de găzduire a primelor competiţii a fost acordat Greciei - ţara Jocurilor Olimpice antice. În aprilie 1896, la Atena, pe stadionul de marmură Panafinysk, a avut loc prima Olimpiadă modernă. Au participat 43 de ţări. După Atena, următoarea gazdă a Olimpiadei a fost Parisul, în 1900. Această ediţie a însemnat pentru România prima participare a unui sportiv român, George Plagino, la Jocurile Olimpice. George Plagino a concurat la tir cu porumbei (din argilă), precursoare a concursului de talere, unde s-a clasat al 13-lea din 51 de concurenţi. Plagino a fost reprezentantul României în CIO între anii 1908-1948.

Pierre de Coubertin a deţinut funcţia de preşedinte al CIO până în anul 1924, când locul său a fost luat de belgianul Henri de Baillet-Latour. Şi-a păstrat însă până la moarte funcţia de preşedinte de onoare al mişcării olimpice. S-a stins din viaţă în 1937, la Geneva (Elveţia), şi a fost înmormântat la Lausanne, unde se află sediul CIO Conform dorinţei testamentare, inima sa a fost îngropată separat, în Grecia, chiar în mijlocul ruinelor antice ale Olympiei.

Pierre de Coubertin a acordat o mare atenţie organizării ceremonialului şi simbolurilor olimpice, deoarece fără acestea întrecerile n-ar avea substanţă. Simbolurile au depozitat în decursul anilor o imensă forţă spirituală şi tradiţională. Cele mai cunoscute simboluri olimpice sunt:

- Deviza olimpică ''Citius, Altius, Fortius'' (Mai repede, mai sus, mai puternic);

- Flacăra olimpică, care, în mitologia greacă, simboliza sacralitatea. La Jocurile antice se organizau 'curse ale lamfadoforilor', în care tinerii alergau cu torţe aprinse în mâini. Flacăra olimpică este aprinsă de la razele Soarelui în Olympia (Grecia), în templul zeiţei Hera, în care se desfăşurau întrecerile în Grecia antică. Ea este transmisă prin diverse mijloace adecvate timpurilor moderne şi distanţelor imense spre locul de desfăşurare a fiecărei ediţii;

- Simbolul olimpic, alcătuit din cinci cercuri înlănţuite, fiecare de altă culoare: albastru, galben, negru, verde şi roşu. Cercurile reprezintă unirea celor cinci continente, prin sportivii săi care participă la J.O.;

- Drapelul olimpic este de culoare albă şi are în centrul său simbolul olimpic format din cele cinci cercuri;

- Imnul olimpic. Primul imn olimpic a fost compus de Spiros Samara, pe versurile poetului grec Kostas Palamas, pentru prima Olimpiadă modernă din 1896, de la Atena. Ulterior a devenit tradiţie ca fiecare oraş care organizează o nouă ediţie să-şi compună propriul imn.