James Sherr: Rusia vrea recunoaşterea dreptului de influenţă în R. Moldova, Ucraina şi în toată partea europeană
alte articole
Specializat pe problematica Rusiei, analistul britanic James Sherr, cercetător asociat la Chatham House, declară într-un interviu pentru Europa Liberă că Republica Moldova duce o lipsă fundamentală de capacităţi şi de instituţii capabile să înţeleagă pe deplin ce se întâmplă în ţară şi cine sunt de fapt actorii reali.
„Moldova este încă un stat unde există forţe puternice în umbră, dar şi forţe care acţionează deschis, fiind orientate exclusiv spre Rusia. Este încă o ţară unde lipseşte coeziunea dintre diverse grupări şi acest fapt este folosit de Rusia spre beneficiul propriu”, a declarat expertul britanic.
„Rusia vrea ceea ce a dorit întotdeauna – recunoaşterea dreptului ei de influenţă proeminentă în Republica Moldova, Ucraina şi în toată partea europeană, şi nu doar în fosta Uniune Sovietică, ci şi în partea care acum se numeşte Russkii Mir – Lumea rusă, până la hotarele istorice ale civilizaţiei ruseşti, aşa cum este definită civilizaţia în Rusia”, se arată în declaraţiile expertului britanic.
Mai mult decât atât, Sherr a ţinut să puncteze că percepţia rusă despre hotarul unde civilizaţia lor se termină nu este în mod obligatoriu aceeaşi cu cea care poate exista în Ucraina, Moldova şi alte locuri. Acesta a mai adăugat că vocile care spun că statele baltice nu au de ce să-şi facă griji, deoarece sunt dincolo de Russkii Mir, s-ar putea să nu aibă dreptate.
„O parte din teritorii sunt în interiorul acestei lumi datorită vorbitorilor de limbă rusă care locuiesc acolo. În Liepāja, la Narva sau în alte locuri. Şi aceste hotare sunt în mod vag corelate cu hotarele istorice, în forma în care le vede Rusia, ale Bisericii Ortodoxe Ruse. Şi nu este suficient pentru Rusia că are această poziţie superioară, ea vrea ca aceasta să-i fie efectiv recunoscută de puterile occidentale”, a punctat analistul britanic.