Iurie Leancă a avut prima întrevedere oficială cu noul şef al Delegaţiei UE în RM, Pirkka Tapiola

Premierul Iurie Leancă a avut, marţi, prima întrevedere oficială cu noul şef al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola. Potrivit "Infotag", care face trimitere la serviciul de presă al Executivului, la întrevedere au fost prezenţi secretarul General al Guvernului, Victor Bodiu şi consilierii prim-ministrului.
Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă (THIERRY CHARLIER / AFP / Getty Images)
Tatiana Chiriac
18.09.2013

Premierul Iurie Leancă a avut, marţi, prima întrevedere oficială cu noul şef al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola. Potrivit "Infotag", care face trimitere la serviciul de presă al Executivului, la întrevedere au fost prezenţi secretarul General al Guvernului, Victor Bodiu şi consilierii prim-ministrului.

Şeful Cabinetului de miniştri a făcut o trecere în revistă a priorităţilor Guvernului şi a punctat aspectele principale ale colaborării dintre Republica Moldova şi UE. Iurie Leancă şi-a exprimat convingerea că relaţiile ţării noastre cu Uniunea Europeană vor avansa, astfel încât, cu eforturi comune, "să fie realizat obiectivul principal - integrarea Republicii Moldova în familia europeană".

La rândul său, Pirkka Tapiola a declarat că Uniunea Europeană susţine aspiraţiile de integrare a Republicii Moldova şi pledează pentru dezvoltarea relaţiilor în diverse domenii.

"Este important să fie conjugate eforturile pentru finalizarea proiectelor iniţiate anterior, dar şi pentru lansarea noilor iniţiative în scopul dezvoltării multilaterale a Republicii Moldova", a spus oficialul european.

Interlocutorii au abordat un spectru larg de subiecte, inclusiv reformele în educaţie şi justiţie, reintegrarea ţării, consolidarea capacităţilor instituţionale, sporirea competitivităţii produselor moldoveneşti pe piaţa comunitară şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în Republica Moldova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor