Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Dirk Schuebel îşi încheie mandatul său la Chişinău
alte articole
Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Dirk Schuebel îşi încheie mandatul său la Chişinău în această funcţie. Potrivit serviciului de presă al Guvernului, luni, el s-a întâlnit cu premierul RM, Iurie Leancă, scrie ”Infotag”. Potrivit comunicatului, premierul i-a mulţumit ambasadorului pentru sprijinul acordat Republicii Moldova.
"Timp de patru ani, într-o perioadă deloc uşoară, ne-aţi oferit mereu sprijinul dumneavoastră. Republica Moldova a fost vizitată de zeci de delegaţii europene importante pentru ţara noastră". Republica Moldova este dedicată realizării agendei europene, chiar dacă mai sunt multe de întreprins pentru a avansa pe această cale", a declarat Iurie Leancă.
La rândul său, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova a menţionat că "în cei patru ani de mandat, agenda sa a inclus atât provocări pentru procesul de dezvoltare şi reformare a RM, dar şi evenimente frumoase, cu vizite importante".
Cei doi oficiali au trecut în revistă principalele proiectele finanţate de Uniunea Europeană care au fost aplicate în ultimii ani. Dirk Schuebel a fost şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova din noiembrie 2009 până în aprilie 2013.
El rămâne în Republica Moldova până la sfârşitul lunii curente, iar pe 27 august va participa la ceremonia de inaugurare a lucrărilor de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungheni.
Noul şef al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova va deveni diplomatul finlandez Pirkka Tapiola. El urmează să vină la Chişinău la începutul lunii septembrie.