Iurie Leancă a avut miercuri o întrevedere cu coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Prim-ministrul Iurie Leancă a avut astăzi o întrevedere cu coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a relatat pentru Moldpres Biroul comunicare şi relaţii cu presă al Guvernului. Părţile au discutat despre reformele puse în aplicare în ţara noastră, despre agenda europeană şi situaţia din regiune, şi despre incluziunea socială a minorităţilor naţionale. Premierul s-a referit la evoluţiile social-economice din Republica Moldova în contextul aşteptărilor de la realizarea reformelor, inclusiv a Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, şi de la instituirea Zonei de Liber Schimb.
Iurie Leancă, Prim-ministrul Republicii Moldova (Epoch Times România)
Ana Chitoroagă
25.09.2014

Prim-ministrul Iurie Leancă a avut astăzi o întrevedere cu coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a relatat pentru Moldpres Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului. Părţile au discutat despre reformele puse în aplicare în ţara noastră, despre agenda europeană şi situaţia din regiune, şi despre incluziunea socială a minorităţilor naţionale. Premierul s-a referit la evoluţiile social-economice din Republica Moldova în contextul aşteptărilor de la realizarea reformelor, inclusiv a Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, şi de la instituirea Zonei de Liber Schimb.

Iurie Leancă a subliniat că Guvernul de la Chişinău este hotărât să ducă până la capăt reforma justiţiei, procesul de combatere a corupţiei, să dezvolte economia Republicii Moldova şi infrastructura naţională. „Avem susţinerea Uniunii Europene în acest sens, ceea ce este un factor determinant”, a spus Prim-ministrul.

Coraportorii APCE au menţionat, la rândul lor, că ţara noastră parcurge o etapă foarte importantă în dezvoltarea sa, iar realizarea reformelor are un rol crucial în acest sens. Totodată, ei l-au informat pe Iurie Leancă despre faptul că se pregăteşte un raport de monitorizare a Republicii Moldova care va fi examinat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei după alegerile parlamentare din 30 noiembrie.

Agenda delegaţiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la Chişinău a cuprins întrevederi cu Preşedintele Nicolae Timofti, cu Preşedintele Legislativului Igor Corman, cu preşedinţii fracţiunilor parlamentare şi liderii partidelor politice, precum şi cu conducerea Curţii Constituţionale şi a Comisiei Electorale Centrale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor