O reţea majoră de benzinării din regiunea Moscovei şi-a închis activitatea după 30 de ani

Staţie pompă de benzină (gov.md)
Redacţia
09.11.2026
Staţie pompă de benzină (gov.md)
Redacţia
09.11.2026

Reţeaua de benzinării Trassa, care ocupa locul al doilea în ceea ce priveşte volumul vânzărilor printre operatorii independenţi din Moscova şi regiunea Moscovei, s-a închis după 30 de ani de activitate, a anunţat compania proprietară Eurotrans pe Instagram.

Toate cele 57 de staţii de alimentare ale sale vor fi închise până la sfârşitul săptămânii, a declarat, pentru Interfax, Ministerul Energiei din regiunea Moscovei.

De acest proces se ocupă o structură a Gazprombank, care a acordat staţiilor de alimentare contracte de leasing. 40 de staţii de alimentare din regiunea Moscovei au fost deja sigilate, iar personalul nu are acces acolo. Autoritatea a menţionat că societatea "se confruntă cu riscul unei proceduri de faliment".

Aproximativ 1.400 de angajaţi au fost trimişi în concediu forţat, cu păstrarea a 2/3 din salariu, însă aceştia nu pot primi banii din cauza blocării conturilor Eurotrans, notează The Moscow Times. Din acelaşi motiv, cererile executorilor judecătoreşti nu sunt îndeplinite.

"Din cauza încetării efective a activităţii staţiilor de benzină, nu se mai primesc fonduri în numerar pentru funcţionarea biroului şi a activităţilor operaţionale. Plăţile pentru chirie sunt restante, iar curentul electric şi internetul au fost deconectate", au precizat reprezentanţii Ministerului Energiei.

La apelarea "liniei fierbinţi" a reţelei, se comunică că de fapt "conexiunea este imposibilă". Site-ul Trasa nu funcţionează. De asemenea, nu este posibilă accesarea contului personal din aplicaţia mobilă şi reîncărcarea cardurilor de combustibil. Conducerea Regiunii Moscovei aşteaptă o decizie a guvernului rus în legătură cu închiderea reţelei.

În septembrie, în cadrul dosarului privind furtul de combustibil, Ministerul Afacerilor Interne l-a arestat pe cel mai mare acţionar al Eurotrans, Igor Martişov, împreună cu trei coproprietari ai companiei: Nikolai Doroşenko, Serghei şi Oleg Alekseenkov. Instanţa a dispus sechestrarea celor 61% din acţiuni care le aparţineau.

La sfârşitul aceleiaşi luni, surse ale RBC-Ukraine au informat că autorităţile ruse se pregătesc să aplice în cazul Trasa un decret semnat în august de preşedintele Vladimir Putin, care permite instituirea unei administrări temporare de stat asupra obiectivelor care nu au asigurat protecţia corespunzătoare împotriva dronelor.

Pe lângă cele 57 de staţii de alimentare, Eurotrans deţine şi un depozit de petrol şi o flotă de camioane-cisternă. Totuşi, până acum nu s-a raportat nimic despre atacuri asupra staţiilor de alimentare ale reţelei.

Potrivit informaţiilor furnizate de surse ale Interfax din piaţa combustibililor, în ultimele săptămâni conducerea companiei a vândut stocurile de combustibil şi produsele conexe. În prezent, activul aşteaptă numirea unui administrator extern.

Problemele financiare ale Eurotrans s-au agravat în 2026. Până la începutul lunii septembrie, compania a intrat, de fapt, în incapacitate de plată pentru toate cele zece emisiuni de datorii publice — obligaţiuni cotate la bursă şi obligaţiuni "verzi". Conform statisticilor Băncii Centrale, a Rusiei cea mai mare parte a acestor titluri aparţine investitorilor privaţi. În plus, împotriva companiei au fost intentate acţiuni în justiţie în valoare de zeci de miliarde de ruble.

La mijlocul lunii octombrie, Sberbank a depus la instanţă o cerere de declarare a falimentului Eurotrans. Audienţa este programată pentru 12 noiembrie. O cerere separată de declarare a falimentului principalei structuri de distribuţie a grupului — S.R.L. Trassa GSM — a fost depusă de către Inspecţia Fiscală Interregională din regiunea Saratov.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos