Băsescu: "Noi avem un parteneriat de sânge, pentru că aşa ne-a lăsat Dumnezeu"
alte articole
Preşedintele Traian Băsescu face azi o vizită oficială în Republica Moldova, urmând să aibă convorbiri atât cu preşedintele ţării, Nicolae Timofti, premierul Iurie Leancă şi preşedintele Parlamentului, Igor Corman. Pe listă se mai află întâlniri cu primarul municipiului Chişinău şi cu liderii Partidului Democrat, Partidului Liberal şi Partidului Liberal-Democrat.
Aceasta este ce-a de-a cincea vizită oficială a preşedintelui României în Republica Moldova şi este efectuată în perioada în care Republica Moldova este foarte aproape de parafarea Acordului de Asociere şi a Acordului de liber schimb cu UE la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius (noiembrie 2013).
La ora 10.00, Traian Băsescu a fost primit la reşedinţa de stat de către preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu care a avut apoi convorbiri private şi convorbiri oficiale. Vizita a continuat cu o conferinţa de presă comună a celor doi preşedinţi la ora 11:20 urmată de întâlnirea lui preşedintelui Traian Băsescu cu premierul Republicii Moldova, Iurie Leanca la prânz şi apoi cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman.
După-amiază la ora 16:00, Traian Băsescu va avea convorbiri cu primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, iar ulterior se va întâlni cu preşedintele Partidului Liberal-Democrat, Vladimir Filat, preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, precum şi cu lideri de opinie şi ai societăţii civile.
În programul vizitei se află şi depunerea unei coroane de flori la Monumentul "Ştefan cel Mare şi Sfânt", vizita la Combinatul de vinuri "Cricova"şi dejunul oficial oferit de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în onoarea preşedintelui României.
Cu referire la această vizită, Traian Băsescu a declarat, în cadrul vizitei de la Chişinău, că este ”singura vizită în care vin şi am emoţii (…..). Vizita mea nu trebuie interpretată doar că un răspuns la invitaţia domnului preşedinte Timofti (…) Republica Moldova se pregăteşte pentru cel mai mare succes: semnarea acordului de asociere la Uniunea Europeană şi parafarea acordului de liber schimb. Se va întâmpla la 27- 28 noiembrie 2013, în cadrul summitul-ului parteneriatului estic”.
Preşedintele a ţinut să asigure Republica Moldova de sprijinul total al României în acest proces şi a explicat că, Republica Moldova nu are o altă cale decât drumul către Uniunea Europeană .
”Vă pregătiţi pentru un mare succes al ţării dumneavoastră şi am venit să fiu alături de dumneavoastră. România va rămâne un avocat fără rezerve în aceste sens, menţinând şi neutralitatea (…) În evoluţia relaţiilor bilaterale mi se pare că s-a ajuns la o maturitate. Aceste relaţii au o natură matură, solidă, ştim lucrurile în care unii sau alţii avem rezerve”, a mai precizat preşedintele României.
Traian Băsescu a apreciat, în mod pozitiv, evoluţia proiectelor comune cu Republica Moldova amintind şi de avansarea lucrărilor la gazoductul Iaşi-Ungheni, dar şi de stadiul proiectului de interconectare Fâlciu-Godeşti.
Pentru tinerii din Republica Moldova, Preşedintele Băsescu a dat asigurări că România va continua politica de acordare a burselor, iar în 2014-2015 numărul acestora va creşte la 6000.
”Noi avem un parteneriat de sânge, pentru că aşa ne-a lăsat Dumnezeu. Sunt aici şi pentru a vorbi despre susţinerea României pentru Republica Molova în procesul de integrare în UE. În acest proces, Republica Moldova este susţinuta şi de Polonia, Germania şi cele trei ţări baltice. Şi cele mai importante state din UE o vor în UE, pentru că i-au înţeles istoria (…) Vă aşteptăm în vacanţă în România şi sperăm ca şi românii să vină în Repubica Moldova în vacanţă”, a mai spus Traian Băsescu.