Iuliu Winkler: PCM şi PPMT şi-au demonstrat inutilitatea politică în reprezentarea maghiarilor din România

Bogdan Florescu
18.06.2012

Partidul Civic Maghiar (PCM) şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi-au dovedit "inutilitatea" pe scena politică românească prin rezultatele slabe obţinute la alegerile locale, iar conducătorii celor două formaţiuni ar trebui să-şi dea demisia din funcţiile pe care le deţin, a declarat, luni, la Deva, preşedintele UDMR Hunedoara, parlamentarul european Iuliu Winkler.

"Conducătorii celor două partide ar fi trebuit să-şi înainteze demisiile. Era un gest firesc, datorat modului ruşinos în care şi-au demonstrat inutilitatea politică. Aceste partide sunt inutile din punct de vedere politic, civic şi al nevoii comunităţii maghiare de a avea o exprimare politică sau o exprimare civică", a spus deputatul european într-o conferinţă de presă.

Winkler a arătat că în alegerile locale din acest an, UDMR a reuşit să câştige un număr mai mare de voturi şi de mandate de primar, decât în anul 2008, în opinia sa, populaţia de origine maghiară din Transilvania exprimându-şi astfel un punct de vedere faţă de ceea ce Winkler a numit "partidele alternativă" PCM şi PPMT.

În acest context, liderul UDMR Hunedoara a arătat că în 2008 Uniunea obţinea 83% din votul politic al maghiarilor din România, în timp ce în iunie 2012 acest rezultat a crescut la 85%.

"Este semnificativ dacă vă redau situaţia primarilor: UDMR a avut 184 de primari în 2008, iar PCM avea 11 primari. Acum UDMR are 203 primari aleşi în Transilvania, iar cele două partide, împreună, au nouă primari (de comune - n.r.). Două le are PPMT, girat de către colegul meu europarlamentar Tokes Lazslo, şi şapte primari îi are PCM. Ei au pierdut toate oraşele, pentru că aveau trei oraşe, acum este vorba de nouă primării de comune. Cele două câştigate de Partidul Popular Maghiar al lui Tokes Lazslo sunt nişte comune a căror denumire nici colegii mei din Secuime n-o cunosc prea exact", a punctat liderul UDMR Hunedoara.

Parlamentarul european a criticat şi implicarea în campania electorală a preşedintelui Parlamentului Ungar, apreciind că gestul acestuia a intensificat retorica antimaghiară din Transilvania şi ar fi contribuit la pierderea de către UDMR a preşedinţiei Consiliilor Judeţene din Mureş şi Satu Mare.

În ceea ce priveşte judeţul Hunedoara, UDMR a reuşit să obţină cu 10% mai multe voturi decât în anul 2008, creşteri semnificative fiind la Lupeni (25%), Deva (7%) şi Hunedoara (8%).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor