ISU impune reguli. Focul pentru ambianţă şi divertisment, strict interzis
alte articole
Folosirea "focului pentru ambianţă sau divertisment (lumânări, făclii, torţe şi altele asemenea) este interzisă în timpul spectacolelor de teatru, operă, operetă, a festivităţilor desfăşurate în restaurante sau pentru ambianţă ori divertisment în restaurante, baruri, cluburi, discoteci, informează ISU.
ISU mai precizează, într-un comunicat de presă citat de Mediafax că, pentru evenimentele desfăşurate în aer liber cu o capacitate mai mare de 200 de locuri pe scaune sau pe o suprafaţă mai mare sau egală cu 2.500 metri pătraţi, trebuie să obţină autorizaţie de securitate la incendiu, potrivit conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor cu completările şi modificările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 1 lit. r din H.G.R. nr. 1739/2006, completată şi modificat cu H.G.R. nr. 19/2014.
De asemenea, se impune obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu a construcţiei şi pentru spectacolele desfăşurate în interiorul construcţiilor, în cazul în care sunt încadrate în categoria sălilor aglomerate.
Potrivit ISU, în cazul în care condiţiile care au stat la baza emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu pentru construcţie se schimbă, organizatorii de evenimente vor avea nevoie de obţinerea unei autorizaţii noi.
„Planificarea, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor fără obţinerea în prealabil a autorizaţiei de securitate la incendiu atrage după sine răspunderea contravenţională, respectiv penală, după caz, conform prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare, responsabilitatea revenind în totalitate/ fără echivoc tuturor factorilor implicaţi în conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor", se mai precizează în comunicat.
ISU Bucureşti menţionează că folosirea focului: lumânări, făclii, torţe şi altele asemenea pe timpul spectacolelor de teatru, operă, operetă, a festivităţilor desfăşurate în restaurante sau pentru ambianţă ori divertisment în restaurante, baruri, cluburi, discoteci etc. este interzisă, relatează Medifax.
Aceste măsuri vin ca urmare a tragediei din Colectiv, soldate cu 60 de morţi şi zeci de răniţi. Reamintim că doi căpitani ISU au fost trimişi în judecată de DNA, în 4 decembrie, fiind acuzaţi că au făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov s-a constituit parte civilă în acest dosar cu suma de 29.680 de lei, reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenţiei pentru stingerea incendiului din clubul Colectiv.
De asemenea, conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a fost suspendată pe 25.11.2015, după ce în presă au apărut documente care demonstrează că cei de la ISU ştiau că în fosta fabrică Pionierul se organizau evenimente la care participau numeroase persoane.
Jurnalistul Cătălin Tolontan a prezentat un document din care reiese că ISU Bucureşti a primit la sfârşitul lunii septembrie o solicitare a unei firme de organizare de evenimente, în care se anunţa organizarea de petreceri în Colectiv şi fosta fabrică Pionierul la care urmau să participe 2.000 de persoane.
În ciuda acestui fapt, cei de la ISU nu s-au dus să verifice spaţiul pentru aceste concerte şi nu s-a luat nicio măsură. Documentele au fost trimise pe data de 23 septembrie, cu o lună înainte de a se întâmpla tragedia de la Colectiv.