Israel: Scandal după refuzul de a accepta o donare de sânge de la o deputată de culoare
Organizaţia israeliană de caritate Magen David Adom, societate naţională a Mişcării Internaţionale a Crucii Roşii şi Semilunei Roşii, a refuzat miercuri, 11 decembrie, donarea de sânge din partea deputatei de origine etiopiană Pnina Tamano-Shata. Un responsabil al organizaţiei, filmat şi înregistrat cu o cameră video, a explicat că, 'potrivit directivelor Ministerului Sănătăţii, nu este posibilă acceptarea de sânge special de origine evreiască etiopiană'. Aceste cuvinte au declanşat o amplă polemică în Israel, notează cotidianul francez Le Monde.
Potrivit mass-media israeliene, Ministerul Sănătăţii consideră într-adevăr că sângele evreilor de origine etiopiană care nu sunt născuţi în Israel este susceptibil să propage boli, între care şi SIDA. Pnina Tamano-Shata a reacţionat prin intermediul unui interviu acordat postului de televiziune privat '10', denunţând 'acest afront faţă de o întreagă comunitate din raţiuni de culoare a pielii'. 'Am 32 de ani, am ajuns în Israel la vârsta de 3 ani, mi-am efectuat serviciul militar şi am doi copii, astfel că nu există niciun motiv ca să fiu tratată în acest fel', şi-a exprimat indignarea deputata israeliană.
Tamano-Shata a amintit că, în urmă cu 16 ani, o mare manifestaţie a comunităţii evreilor etiopieni a avut loc la Ierusalim, după ce mass-media dezvăluiseră că autorităţile sanitare se debarasau, fără a-l folosi, de sângele donat de membri ai acestei comunităţi. 'De la acea epocă, în care eu însămi am manifestat, nu s-a schimbat nimic', a regretat deputata.
După consultări, responsabili ai Magen David Adom au declarat că sunt gata să accepte sângele deputatei, dar că acesta va fi congelat şi nu va fi utilizat, precizează site-ul Ynet.
Alertat, premierul israelian Benjamin Netanyahu a chemat-o pe parlamentară, reprezentantă a Yesh Atid, un partid de centru membru al coaliţiei la guvernare, pentru a-şi exprima 'admiraţia' şi pentru a o asigura că va cere examinarea directivelor care au stat la originea acestui caz.
Mai mult de 100.000 de evrei etiopieni au imigrat în Israel de-a lungul a 30 de ani, în special în timpul operaţiunilor 'Moise' şi 'Solomon' din 1984 şi 1991. În prezent, peste 120.000 de evrei etiopieni, dintre care 80.000 născuţi în Africa, locuiesc în Israel, unde, potrivit Le Monde, sunt victime ale discriminării.