ISIL se uneşte cu ramuri ale Al-Qaeda din Siria şi Africa

Două grupări radicale islamiste afiliate conducerii centrale oficiale Al-Qaeda, printre care o parte din Frontul Al-Nusra, au schimbat taberele şi susţin acum Statul Islamic din Irak şi Levant (ISIL), care a continuat atacul furtunos în Irak, conform rapoartelor din regiune.
Extremiştii ISIL din Irak. (Pavel Petre / Epoch Times)
P. P.
30.06.2014

Două grupări radicale islamiste afiliate conducerii centrale oficiale Al-Qaeda, printre care o parte din Frontul Al-Nusra, au schimbat taberele şi susţin acum Statul Islamic din Irak şi Levant (ISIL), care a continuat atacul furtunos în Irak, conform rapoartelor din regiune.

O unitate locală a Frontului Al-Nusra – grupul oficial rebel din Siria al Al-Qaeda – a convenit, miercuri, să susţină ISIL.

Unirea unei porţiuni din Al-Nusra cu ISIL este considerată de analiştii departamentului de informaţii al guvernului american un indicator tulburător care arată că ISIL obţine avantajul în confruntarea cu Al-Qaeda.

Preşedintele american Barack Obama a recunoscut joi că atacurile ISIL sunt un semn care arată că, în ciuda afirmaţiilor sale anterioare, grupările rebele din Irak câştigă teren.

„Ei obţin putere în unele locuri, însă şi noi am devenit mult mai buni la a ne proteja”, a declarat Obama.

Obama făcea campanie electorală în 2012 declarând că Al-Qaeda se află pe „calea spre înfrângere” şi afirmând că Statele Unite vor termina războiul împotriva terorismului lansat după atacurile din 11 septembrie 2001.

ISIL, un grup fanatic de terorişti condus de Abu Bakr al Baghdadi, controlează acum teritorii vaste din centrul Irakului. Grupul a declarat că scopul său este crearea unui califat islamic în această regiune.

Iniţial, acesta organizase Al-Nusra, dar a rupt legăturile cu grupul în luna februarie. Numărul membrilor grupării este necunoscut, însă estimările ajung la 5.000-10.000 de luptători.

Unirea dintre Al-Nusra şi ISIL a avut loc pe 25 iunie, în oraşul sirian de graniţă Albu Kamal, o locaţie centrală şi un punct de legătură între forţele ISIL din Siria şi Irak.

Alăturarea Al-Nusra este de un ajutor real pentru eforturile ISIL de a obţine controlul teritoriilor din estul Siriei, o zonă în care cele două grupări afiliate Al-Qaeda s-au ciocnit în trecut.

După operaţiunea militară împotriva Irakului de la începutul lunii iunie, ISIL continuă să transporte armamentul capturat şi autovehiculele militare din Irak către Siria.

ISIL, o grupare islamistă ultra-violentă care organizează execuţii în masă şi decapitări în timp ce impune legea islamică, se foloseşte de noile sale puteri pentru a obţine o susţinere mai mare atât în Siria şi Irak, cât şi în alte regiuni.

Grupul caută să creeze în regiune un stat islamic care să impună dur legea Sharia. Gruparea centrală Al-Qaeda a căutat să adopte o poziţie mai puţin extremă, încercând să atragă mai mulţi susţinători.

Liderul opoziţiei siriene, Rami Abdulrahman, a declarat, pe 25 iunie, că grupul Al-Nusra din Albu Kamal a „jurat loialitate” faţă de ISIL.

„Sunt rivale, dar ambele grupuri sunt jihadiste şi extremiste”, a declarat acesta. ”Această mişcare va crea tensiuni cu alte grupuri rebele, inclusiv islamiste, din regiune", a adăugat Abdulrahman.

Atacurile aeriene siriene împotriva poziţiilor ISIL de la graniţa irakiană au fost lansate săptămâna aceasta în cadrul unui efort de a slăbi grupul.

Bill Roggio, un analist în terorism al Foundation for Defense of Democracies, spune că nu există îndoieli că incursiunea ISIL în Irak şi capturarea teritoriilor şi a echipamentelor militare au ajutat-o să atragă grupările islamiste extremiste din regiune.

Alăturarea Al-Nusra este de un ajutor real pentru eforturile ISIL de a obţine controlul teritoriilor din estul Siriei

Totuşi, Roggio a avertizat că ajutoarele primite de ISIL după atacurile efectuate în Irak nu au schimbat diviziunile fundamentale dintre grup şi Al-Qaeda centrală.

„Dezertarea Al-Nusra la Albu Kamal are loc din cauza situaţiei curente de la graniţă. Toate ramurile oficiale ale Al-Qaeda au venit să susţină Al-Qaeda centrală şi pe (Ayman) al Zawahiri. Nu au existat dezertări majore”, a subliniat Roggio.

Forţele pro-Al-Qaeda au criticat ISIL în ultimele zile pentru colaborarea grupului cu liderii politici şi militari ai fostului dictator Saddam Hussein în timpul incursiunii din Irak.

Conform luptătorului ISIL Abu Bakr al Janabi, în timpul incursiunii recente din Irak, ISIL a colaborat cu fostul personal militar al lui Saddam, inclusiv cu fostul comandant Izzat al Duri şi cu grupurile afiliate fostului regim Baathist din Bagdad. Janabi a explicat că alianţa cu Baatiştii este justificată de faptul că ambii luptă împotriva unui inamic comun.

Tot pe 25 iunie, într-o mişcare surprinzătoare, gruparea afiliată Al-Qaeda din Africa de Nord, Al-Qaeda pe Pământurile Maghrebului Islamist (AQIM), a anunţat că s-a aliat cu ISIL.

Comunicatul AQIM a fost publicat pe YouTube şi diseminat pe Twitter. În mesajul video, un terorist AQIM transmite: „Declarăm musulmanilor în general şi tuturor mujahedinilor de pe toate fronturile că am văzut dreptatea în ideologia Statului Islamic din Irak şi Levant”.

„Ideologia lor nu negociază în privinţa religiei şi nu se teme de criticile nimănui”, a precizat acesta. „Ideologia lor implementează Sharia ca o realitate şi denunţă toate graniţele stabilite de tirani pe hartă. Credem că cel mai important lucru pe care ISIL l-a făcut, după răspândirea monoteismului, este implementarea Sharia”.

Schimbările de loialitate subliniază prăpastia în creştere dintre Al-Qaeda centrală, condusă în prezent de Ayman al Zawahiri, şi partea mai radicală ISIL.

Zawahiri a emis câteva comunicate în zilele recente căutând să acopere diferenţele. Totuşi, ISIL a respins încercările acestuia, iar incursiunile sale din Irak i-au dat o putere ideologică şi militară mai mare, spun analiştii.

În timpul avansului din Irak, guvernul de la Bagdad a anunţat că forţele sale au preluat controlul total al rafinăriei Baiji, precizând că luptătorii ISIL de la rafinărie au fost înfrânţi.

Totuşi, militanţii ISIL au preluat câmpurile de ţiţei irakiene din partea nord-vestică a oraşului Uijayl. Producţia de petrol a fost oprită după ce ISIL a preluat controlul asupra unor districte mari din Tikrit.

Confruntarea dintre ISIL şi forţele de securitate irakiene a continuat vineri după ce forţele militare din Bagdad au luat cu asalt Universitatea din Tikrit, ucigând sute de terorişti ISIL.

Confruntările între ISIL şi forţele irakiene au continuat în nordul Bagdadului, vineri.

Luptătorii ISIL au desfăşurat o paradă motorizată prin nordul oraşului irakian al Hawija, în sud-vestul oraşului Kirkuv, care includea 300 de autovehicule militare şi civile ce purtau luptători mascaţi şi fluturau steagul ISIL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor