Ion Chicu, la întâlnire cu ambasadorii: Relaţiile cu UE rămân o prioritate pentru Guvernul moldovean

Ambasadorii la întâlnire cu premierul Ion Chicu (gov.md)
Ştefan Sârbu
16.11.2019

În cadrul unei întâlniri cu ambasadorii acreditaţi în Republica Moldova care a avut loc vineri, 15 noiembrie, prim-ministrul Ion Chicu a dat asigurări că Guvernul va fi plenar angajat în realizarea reformelor în conformitate cu Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Acesta a menţionat că relaţiile cu Uniunea Europeană şi implementarea Acordului de Asociere rămân o prioritate majoră pentru Guvern. Iar acţiunile de promovare a reformelor se vor desfăşura în cadrul legislativ, consultând opinia organizaţiilor precum Comisia de la Veneţia, OSCE, UE.

„Ne dorim continuitatea unui dialog politic, economic, cultural şi umanitar pro-activ al Republicii Moldova cu toate statele comunităţii internaţionale, în prim plan cu partenerii strategici şi tradiţionali ai ţării noastre”, a adăugat şeful Cabinetului de miniştri.

Potrivit unui comunicat, reprezentanţii misiunilor diplomatice prezenţi la întrevedere ar fi declarat că vor continua să sprijine schimbările în beneficiul cetăţenilor.

Politologul Dionis Cenuşă a subliniat că asistenţa externă pentru Moldova vine din Occident, iar UE nu va acorda acelaşi volum de asistenţă pentru o guvernare cu ambiţii pro-UE scăzute spre zero. „Dacă Dodon vrea să-şi realizeze promisiunile sociale are nevoie de banii europeni.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor