Igor Grosu: Am scăpat de Plahotniuc, vom scăpa foarte repede şi de Dodon

Igor Grosu, secretarul general al Partidului Acţiune şi Solidaritate (Captură Foto / privesc.eu)
Ştefan Sârbu
14.11.2019

În cadrul şedinţei Parlamentului privind învestirea Guvernului Chicu, deputatul PAS Igor Grosu a remarcat faptul că, după votarea noului cabinet de miniştri, trei cele mai importante instituţii de stat - Preşedinţia, Parlamentul şi Guvernul - vor fi controlate de un singur om – pro-rusul Igor Dodon.

„Este un guvern al reînvierii schemelor ilegale care va fi unul izolat şi de buzunar, întrucât este românofob, condus de un premier eurofob”, a adăugat parlamentarul.

În concluzie, Igor Grosu a ţinut să sublinieze că blocul ACUM va fi alături de cetăţeni şi va face tot posibilul ca parcursul european să devină ireversibil, întrucât „toate aceste matrapazlâcuri odată şi odată o să crape. Ne-am descurcat şi am scăpat de Plahotniuc, sunt mai mult ca sigur că vom scăpa foarte repede de Dodon şi de cei care îl ajută.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor