Iohannis, somat să convoace de urgenţă CSAT. "Un stat care îşi bate cetăţenii e un stat penal şi o dictatură"

Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să convoace şi să conducă rapid şi ferm un CSAT şi să facă lumină în cazul intervenţiei în forţă a Jandarmeriei împotriva protestatarilor din Piaţa Victoriei, a transmis fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Preşedintele României trebuie să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi să analizeze rapid ce rol a avut fiecare instituţie a statului în reprimarea protestului Diasporei, a solicitat, în cadrul unui comunicat de presă, europarlamentarul Monica Macovei.

"Statul controlat de Dragnea şi-a lovit brutal cetăţenii. Românii au bătut români. Pentru asta, toţi cei vinovaţi trebuie să răspundă penal şi cu funcţiile. Un stat care îşi bate cetăţenii este un stat penal şi o dictatură. Procurorii trebuie să ancheteze imparţial şi rapid şi să trimită în judecată toţi vinovaţii. Nu există victime fără “călăi”. Preşedintele României trebuie să îşi exercite atribuţiile lui. El nu face anchete, dar conduce CSAT. Îi cer din nou să convoace CSAT şi să analizeze rapid ce rol a avut fiecare instituţie a statului în reprimarea protestului din 10 august 2018", a declarat Macovei.

Europarlamentarul a avertizat că orice întârziere înseamnă timp lăsat celor vinovaţi de măsurile luate să încerce să îşi acopere urmele.

"Peste 440 de persoane au trecut pe la punctele SMURD, 60 de persoane au fost transportate la spital. Manipulările lui Dragnea, Dan şi restul organizatorilor violenţelor extreme, inclusiv cu muniţie, nu sunt crezute de nimeni şi nici nu pot fi. De aceea, îi cer preşedintelui să convoace şi să conducă rapid şi ferm un CSAT, să ceară imperativ toate cifrele şi datele care indică muniţia folosită şi toate comunicările care au planificat şi ordonat lovirea cu bastoane, grenade, gloanţe de cauciuc, folosirea gazelor lacrimogene împotriva mulţimii şi a tunurilor cu apă, dispersarea şi urmărirea oamenilor care au ieşit în stradă să protesteze faţă de PSD, Dragnea şi penali şi să susţină anti-corupţia", a punctat Macovei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne