Severin sare în apărarea lui Georgescu: "Oare cât va mai trebui torturat până să înţelegem că nu despre libertatea lui este vorba, ci despre libertatea noastră?!"

Adrian Severin (Epoch Times România)
Loredana Diacu
24.10.2026
Adrian Severin (Epoch Times România)
Loredana Diacu
24.10.2026

Adrian Severin, politician condamnat în urmă cu 10 ani pentru corupţie, după un scandal de amploare internaţională, sare în apărarea lui Călin Georgescu.

"Oare cât va mai trebui torturat Călin Georgescu până să înţelegem că nu despre libertatea lui este vorba, ci despre libertatea noastră?!" scrie, pe Facebook, Severin.

Adrian Severin, fost europarlamentar şi ministru de Externe al României, a fost condamnat definitiv, la 16 noiembrie 2016, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Cazul a pornit de la o investigaţie sub acoperire realizată de jurnalişti ai publicaţiei britanice The Sunday Times, în perioada 2010–2011. Potrivit anchetei, Severin ar fi acceptat promisiunea de a primi 100.000 de euro anual în schimbul folosirii atribuţiilor sale de europarlamentar pentru a susţine interesele unei companii, inclusiv prin depunerea unor amendamente legislative. De asemenea, a pretins 12.000 de euro, invocând influenţa pe care ar fi avut-o asupra altor europarlamentari pentru promovarea unui amendament favorabil companiei.

Condamnat iniţial la trei ani şi trei luni de închisoare, Severin a primit în apel pedeapsa definitivă de patru ani. Acesta a fost eliberat condiţionat în februarie 2018, după ce executase aproximativ un an şi trei luni de detenţie.

Severin mai este, reamintim, autor al unor celebre panseuri despre corupţie:

„Ne mirăm că poporul este corupt, că toată lumea încalcă legea. Dacă toţi suntem corupţi, înseamnă că nimeni nu e corupt. Corupţia înseamnă deviere şi devierea nu poate fi a majorităţii sau a unanimităţii.”, declara el la o dezbatere despre independenţa justiţiei.

În aceeaşi intervenţie, Severin a mai spus: „Când o lege este încălcată de prea multă lume, înseamnă că legea trebuie schimbată, că nu o să schimbăm poporul.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos