Ioana Băsescu dă cu subsemnatul la DNA
alte articole
UPDATE: La DNA au ajuns, în cursul acestei dimineţi şi Elena Udrea şi Dan Andronic, personaje apropiate de fostul preşedinte. Andronic a declarat că a fost chemat ca martor într-un dosar ce datează din 2015 în timp ce Elena Udrea nu e declarat nimic despre motivul chemării sale, relatează Hotnews.
***
Fiica cea mare a fostului preşedinte Băsescu, Ioana Băsescu, s-a prezentat joi dimineaţa la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Potrivit sursei citate, Ioana Băsescu nu a făcut declaraţii în legătură cu motivul întâlnirii cu procurorii, iar la acest moment nu există informaţii despre calitatea în care aceasta a venit la DNA. Fiica cea mare a fostului preşedinte a sosit la sediul instituţiei anticorupţie însoţită de un avocat.
Reamintim în context că în martie 2015, Parchetul General informa că Ioana Băsescu, are calitate de martor în aşa numitul dosar Nana, localitate unde fiica fostului preşedinte şi-a cumpărat circa 300 ha de teren.
În dosar sunt cercetate 11 persoane, acuzate de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, conflict de interese, abuz în serviciu şi spălare a banilor.