Ioan Rus: Am fost pe o stradă cu sens unic, care ducea la Parchet

La ieşirea de la audierile de la Parchet, fostul ministru de Interne Ioan Rus a declarat luni că subiectul numărului persoanelor de pe listele electorale permanente a condus inevitabil la o anchetă şi a precizat că, din câte ştie, oficialii MAI au respectat legea. Înainte de a intra la audieri, Ioan Rus precizase că "a fost demisionat".
Ioan Rus (Mihuţ Savu / Epoch Times)
Liviu Şerbănescu
13.08.2012

La ieşirea de la audierile de la Parchet, fostul ministru de Interne Ioan Rus a declarat luni că subiectul numărului persoanelor de pe listele electorale permanente a condus inevitabil la o anchetă şi a precizat că, din câte ştie, oficialii MAI au respectat legea. Înainte de a intra la audieri, Ioan Rus precizase că "a fost demisionat".

"Nu cred că există vreun cetăţean care, atunci când este invitat la Parchet, să se simtă bine. Mult mai bine te simţi dacă te invită cineva la cină, nu la Parchet", a mai spus Ioan Rus.

Fostul ministru de Interne a mai precizat că, din cauza mizei politice, era inevitabil să se ajungă la implicare Parchetului.

"Ce-mi trece prin minte este că, dacă se dădea o situaţie exactă, cum ar 18.131.000 de persoane, tot s-ar fi găsit cineva să spună că mai sunt 100 de morţi şi 300 de răniţi şi s-ar fi spus că am dezinformat Curtea Constituţională. Dacă au pus virgulă şi au spus că există anumite temeri, s-a ajuns la Parchet. Era o stradă cu sens unic care ducea la Parchet", a declarat Ioan Rus referitor la acuzaţiile de abuz în serviciu care îi sunt aduse fostului ministru delegat al Administraţiei, Victor Paul Dobre.

El a mai spus că situaţia listelor electorale permanente nu poate fi evaluată cu precizie maximă, existând riscul unor erori:

"La infrastructura umană şi materială din minister, de-adevărat pot exista erori, fără ca Ionescu sau Popescu să fie neapărat vinovat. Nu avem infrastructură germană, dar sistemul se prefecţionează".

Referitor la posibilitatea de a se întoarce la Ministerul de Interne după alegerile parlamentare, Rus a dat un răspuns ambiguu: "Iarna nu-i ca vara. Am vorbit ca un clasic în viaţă".

Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ a cerut Parlamentului vineri, 10 august, aviz pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru delegat al Administraţiei, Victor Paul Dobre.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor