Ioan Oltean: Vom contesta deîndată la CCR revocarea din funcţie a lui Blaga

Deputatul PDL Ioan Oltean a spus marţi că revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului este "abuzivă, cu încălcarea prevederilor constituţionale", iar PDL va face deîndată o plângere la Curtea Constituţională.
Epoch Times România
03.07.2012

Deputatul PDL Ioan Oltean a spus marţi că revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului este "abuzivă, cu încălcarea prevederilor constituţionale", iar PDL va face deîndată o plângere la Curtea Constituţională.

"În subsidiarul plângerii la CCR, Vasile Blaga va face o plângere penală pentru că vicepreşedintele Senatului, care s-a substituit calităţii de preşedinte, a făcut-o cu de la sine putere. Doar preşedintele poate să desemneze pe unul dintre vicepreşedinţi pentru a conduce lucrările Biroului permanent, numai preşedintele poate să convoace o şedinţă de Birou permanent. Iată că suntem în situaţia în care unul dintre vicepreşedinţii Biroului permanent s-a substituit calităţilor şi atribuţiilor preşedintelui săvârşind o infracţiune extrem de gravă şi în paralel ne vom adresa şi organelor de cercetare pe această problemă", a mai spus Oltean.

El a adăugat că în acestă "sarabandă a ilegalităţilor fără precedent, a abuzurilor săvârşite de către USL" există posibilitatea ca şi la Camera Deputaţilor să se întâmple acelaşi lucru, adică să fie revocat preşedintele.

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a fost revocat din funcţie, marţi, în cadrul sesiunii extraordinare a Camerei superioare, cu 70 de voturi pentru şi o abţinere.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor