Gheorghe Iancu, revocat din funcţia de Avocat al Poporului

Gheorghe Iancu a fost revocat din funcţia de Avocat al Poporului de către plenul Parlamentului. Decizia a fost luată cu 236 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi 19 abţineri.
Şedinţă în Parlamentul României. (Mihut Savu / Epoch Times)
Cristina Boiangiu
03.07.2012

Gheorghe Iancu a fost revocat din funcţia de Avocat al Poporului de către plenul Parlamentului. Decizia a fost luată cu 236 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi 19 abţineri. Grupul PDL a părăsit sala în semn de protest faţă de acţiunile USL pe care le consideră ilegale.

În locul său a fost numit interimar Valer Dorneanu.

Înlocuirea lui Gheorghe Iancu vine după ce azi USL l-a schimbat pe preşedintele Senatului şi urmează să-l revoce şi pe cel de la Camera Deputaţilor, în timp ce magistraţii Curţii Constituţionale ar putea fi înlocuiţi.

Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului a fost solicitată de USL pentru "încălcarea Constituţiei şi a legilor în vigoare". El a fost acuzat că a utilizat prerogativele constituţionale şi legale pentru a servi interesele politice ale PDL, că s-a pronunţat în mod repetat asupra unor probleme politice fără să fi fost sesizat, invocând inclusiv sesizarea în cazul ICR.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că PDL va ataca la Curtea Constituţională hotărârea pe care o va lua Parlamentul pentru revocarea Avocatului Poporului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor