Ioan Andone - Va fi un meci important pentru CFR Cluj
alte articole
Antrenorul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat luni că meciul cu Galatasaray Istanbul, de marţi, din Liga Campionilor, este unul important pentru formaţia ardeleană.
"Va fi un meci important pentru noi. Jucăm în două manşe, deci îi aşteptăm şi la Cluj. Dacă vom reuşi să acumulăm patru puncte, părerea mea este că luăm o opţiune mare de calificare în primăvara europeană", a spus Ioan Andone în conferinţa de presă de la Istanbul, subliniind că a făcut o strategie "pentru a câştigat cele trei puncte pe Ali Sami Yen", potrivit Digi Sport.
Andone a precizat că senegalezul Modou Sougou va juca marţi seara, după ce a efectuat luni un control la o clinică în Istanbul, iar medicii "i-au dat acceptul de joc". Antrenorul campioanei României nu s-a hotărât dacă îl va folosi din primul minut, dar îl va introduce pe parcursul meciului.
Andone a refuzat să comenteze zvonurile referitoare la o posibilă schimbare a sa în cazul unui eşec cu Galatasaray: "Asta nu o poate spune decât domnul Paszkany, cred. Nu asta e important acum, ci meciul cu Galatasaray şi cele trei puncte puse în joc".
La rândul său, căpitanul lui CFR, Ricardo Cadu, a afirmată că nu poate fi de acord cu demiterea unui antrenor care a venit şi a câştigat campionatul. "În cinci meciuri de Champions League am câştigat tot, asta chiar dacă nu suntem bine în campionat, dar în Liga Campionilor suntem în grafic", a mai spus Cadu, adăugând că îl deranjează că tot timpul când se schimbă un antrenor "se spune că eu m-am implicat în asta. Voi rămâne prieten cu Andone indiferent de ceea ce se va întâmpla".
Meciul dintre Galatasaray şi CFR Cluj va avea loc marţi seara, de la ora 21,45, pe stadionul "Ali Sami Yen" din Istanbul, şi va fi arbitrat de italianul Paolo Tagliavento.