Investiţiile străine directe s-au diminuat de 1,8 ori în primele cinci luni, la 465 milioane euro
alte articole
Investiţiile străine directe în România au scăzut de 1,8 ori în primele cinci luni din acest an, la 465 milioane euro, faţă de perioada similară din 2011, deficitul de cont curent fiind finanţat în proporţie de 24,2% prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, potrivit datelor BNR.
În primele cinci luni din 2011, investiţiile străine directe au fost de 849 milioane euro.
Totodată, în primul trimestru din acest an, investiţiile străine directe au însumat 446 milioane euro.
Deficitul contului curent în perioada ianuarie - mai 2012 a fost finanţat în proporţie de 24,2% prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au totalizat 465 milioane euro, "din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 492 milioane euro, iar creditele intra-grup au înregistrat o valoare negativă de 27 milioane euro (net)"
Deficitul de cont curent s-a ridicat în primele cinci luni din acest an la 1,920 miliarde euro.
În 2011, investiţiile străine directe în România s-au redus cu 13,6% faţă de 2010, până la 1,92 miliarde euro, şi au finanţat deficitul de cont curent în proporţie de 33,7%.