Invazie spectaculoasă de nuferi uriaşi, după o dispariţie de 12 ani [video]
alte articole
Somptuoşii nuferi Victoria Cruziana nu au mai fost văzuţi din 2006, dar au reapărut de ceva timp invadând apele fluviului Salado din Paraguay, la 25 de kilometri de Asuncion, în Limpio.
Cu frunzele sale uriaşe rotunde, diferite de cele ale altor specii, acest nufăr oferă o privelişte spectaculoasă
"Este un frumos spectacol natural pe care l-am crezut pierdut pentru totdeauna", a declarat Antonio Benitez pentru Associated Press. "Trăiesc în această zonă de când m-am născut şi toată lumea credea că au dispărut pentru totdeauna".
Nuferii au dispărut din râu de 12 ani, din cauza recoltării intensive realizate de populaţia locală, care îi utilizează pentru a pregăti remedii împotriva problemelor respiratorii, cum ar fi astmul şi alte afecţiuni bronşice. „Să sperăm că nu se va mai întâmpla”, a adăugat Benitez.
Victoria Cruziana este o specie de nuferi de dimensiuni foarte mari, originară din Paraguay. Frunzele au diametrul de până la 2m, pot ajunge la o greutate de 60 kg, sunt peltate şi au marginile ridicate, formând cu restul frunzei un unghi de aproximativ 90°.
Florile sunt şi ele de dimensiuni mari având până la 30 cm diametru, sunt viu colorate şi frumos mirositoare.
Mai multe informaţii aici.