Unicatul “Lac cu Nuferi”, în pericol de dispariţie

Nufăr (Maria Baciu / Epoch Times)
Bogdan Costea
07.09.2012

Lacul cu Nuferi de la Băile 1 Mai, judeţul Bihor, unicat în România, este la un pas de dispariţie. De vină este, pe de-o parte, seceta din această vară dar şi, pe de altă parte, faptul că mai mulţi proprietari de vile cu piscină sunt suspectaţi că ar capta ilegal apa geotermală care ţine în viaţă habitatul Lacului cu Nuferi.

Despre nufărul termal se spune că a supravieţuit ultimei ere glaciare datorită apelor calde ale pârâului Peta. Seceta din această vară a afectat, însă şi debitul pârâului care alimentează rezervaţia naturală. "Eu m-am luptat zeci de ani pentru salvarea acestui nufăr, este nufărul termal, este roşioara lui Racoviţă şi este melcul melanopsis. Toate specii de climă caldă. La ora actuală toate sunt într-un pericol foarte mare", spune Ana Maroşi, biolog, citată de "Mediaş Info".

În colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor, Administraţia Bazinală de Apă a început o serie de lucrări în zonă. Pe anumite secţiuni, solul va fi impermeabilizat, pentru ca apa să nu se mai infiltreze în pământ. "Această lucrare înseamnă turnarea unei grinzi mai mari sub nivelul terenului, nu se va vedea la suprafaţă nimica, dar prin acest lucru vom opri infiltraţiile", explică Pasztor Sandor, director Administraţia Bazinală de Apă Crişuri.

Totodată, Prefectura Bihor a început să controleze toate pensiunile şi vilele din zonă, pentru a vedea dacă proprietarii captează ilegal apele termale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor