Interzisă în SUA, compania chineză Huawei este interesată de dezvoltarea sectorului IT din R. Moldova
alte articole
În timp ce Congresul Statelor Unite interzice agenţiilor guvernamentale americane şi contractorilor americani să cumpere echipamente şi servicii de la Huawei pentru a reduce potenţialul pericol de asigurare a securităţii, Republica Moldova poartă discuţii cu reprezentanţii acestei companii privind „dezvoltarea sectorului IT, precum şi inovaţiile în domeniile telecomunicaţiilor şi tehnologiilor informaţionale”.
În context, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut marţi, 12 martie, o întrevedere cu reprezentanţii companiei chineze Huawei. Subiectul discuţiei a vizat dezvoltarea sectorului IT, precum şi inovaţiile în domeniile telecomunicaţiilor şi tehnologiilor informaţionale.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, reprezentanţii companiei chineze ar fi apreciat modelul parcului IT din Republica Moldova, menţionând că sunt interesaţi de promovarea şi implementarea avantajelor acestuia şi în ţara lor.
„Republica Moldova are un potenţial viabil pentru dezvoltarea sectorului TIC. Împreună cu echipa lucrăm la multiple politici de stimulare a sectorului TIC, începând cu infrastructura de comunicaţii electronice performantă, extinderea centrelor de excelenţă IT, precum şi la Strategia de dezvoltare a industriei tehnologiei informaţiei. Vă invităm să dezvoltaţi afacerile în ţara noastră, şi să beneficiaţi de oportunităţile oferite în cadrul parcului IT”, a declarat Chiril Gaburici.
Reprezentanţii companiei Huawei au apreciat pozitiv reformele înfăptuite de Ministerul Economiei şi Infrastructurii pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, făcând referire şi la succesul înregistrat de primul park IT din Moldova. Totodată, aceştia au menţionat că Republica Moldova s-ar număra printre ţările care ar putea deveni o platformă de implementare a soluţiilor IT.
Huawei este o companie chineză producătoare de echipamente de telecomunicaţii şi furnizor global al infrastructurii TIC şi al dispozitivelor inteligente. Cu soluţii integrate în patru domenii cheie - reţele de telecomunicaţii, IT, dispozitive inteligente şi servicii cloud. În anul 2018, compania a avut vânzări de 17,7 miliarde de dolari.
Pe de altă parte, de-a lungul anilor, Huawei a avut, de asemenea, şi o ascensiune controversată şi marcată de scandaluri, primul de talie internaţională având loc în 2003, când compania Cisco a dat în judecată concernul chinez pentru că i-a furat tehnologia. De atunci, Huawei a fost bănuită de nenumărate ori de spionaj în favoarea regimului comunist chinez, primind interdicţii de participare la licitaţii guvernamentale în mai multe ţări, pe motiv de securitate.