Inspecţia Judiciară sesizată cu privire la postarea lui Traian Băsescu despre sechestrul de la Nana

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, luni, Inspecţia Judiciară cu privire la afirmaţiile făcute pe Facebook, de preşedinte Traian Băsescu pe tema sechestrului pus de procurori pe terenuri din comuna Nana.
Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014 (Sean Gallup / Getty Images)
Loredana Diacu
09.03.2015

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, luni, Inspecţia Judiciară cu privire la afirmaţiile făcute pe Facebook, de preşedinte Traian Băsescu pe tema sechestrului pus de procurori pe terenuri din comuna Nana.

Inspectorii judiciar urmează să stabilească dacă a fost sau nu încălcată independenţa justiţiei prin aceste declaraţii făcute de Traian Băsescu, au declarat pentru Mediafax oficiali din CSM.

Reamintim că sâmbătă, conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a luat poziţie faţă de postarea prin care Traian Băsescu "deplângea" soarta celor 127 de familii care au pus sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010, afirmând că, "pe fond, aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice" îndreptate împotriva sa.

Analizând aceste afirmaţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curtee de Casaţie şi Justiţie a precizat că este regretabil că un fost preşedinte pune la îndoială independenţa şi imparţialitatea procurorilor, lucru care ar putea afecta credibilitatea justiţiei şi a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să intervină.

"Măsurile procesuale dispuse de procurori într-un dosar penal sunt analizate şi validate doar de către judecători. Conducerea Ministerului Public apreciază ca fiind regretabil faptul că un fost preşedinte al României pune la îndoială independenţa şi imparţialitatea procurorilor, acest lucru fiind de natură să afecteze prestigiul şi credibilitatea justiţiei", se arată într-un comunicat de presă al PÎCCJ, transmis sâmbătă, în contextul aprecierilor emise în spaţiul public de către Traian Băsescu.

Mai multe pe acest subiect puteţi citi aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor