"Independentul" Ponta anunţă un nou proiect politic. Unul fără Grindeanu

Exclus din PSD de Liviu Dragnea, fostul premier Victor Ponta are propriile sale planuri politice de viitor, planuri ce presupun inclusiv opoziţia faţă de fostul său partid. Cel puţin aşa a anunţat deputatul vineri, în Parlament.
Victor Ponta (Eugen Horoiu)
Ana Ion
01.09.2017

Deputatul (fost PSD) Victor Ponta a declarat, vineri, la Parlament că, în câteva zile, va prezenta noul său proiect politic pe care l-a anunţat încă din luna iulie. Fostul premier a mai susţinut că nu s-a pus problema ca din acest proiect să facă parte şi Grindeanu (personaj pe care l-a sprijinit în zilele premergătoare moţiunii de cenzură).

"În câteva zile îl voi prezenta (proiectul politic — n.r.). Nu s-a pus problema ca din acest proiect politic să facă parte şi domnul Grindeanu. După cum ştiţi, domnia sa va avea o carieră diplomatică sau ceva de genul acesta. Nu comentez mai mult. Eu mi-am ales drumul şi sunt foarte mulţumit că fac ceva de care să nu îmi fie ruşine. Există compromisuri, orice politică se face cu compromisuri, dar este şi o limită. Eu cu domnul Liviu Dragnea nu am ce compromisuri să fac şi nu are nicio funcţie cu care să mă cumpere, ceea ce mă face să mă simt foarte bine", a declarat Ponta, citat de Agerpres.

Fostul premier - devenit unul din cei mai acerbi critici ai lui Dragnea - a mai susţinut să facă "opoziţie", că doar nu se poate aştepta ca cineva de la PNL să facă asta.

"Dacă sunt proiecte bune, le susţin. Dacă sunt proiecte proaste, o să fac opoziţie, pentru că nu există altă opoziţie în afară de mine. Doar nu vă aşteptaţi la PNL să facă opoziţie. Eu o să spun care sunt lucrurile rele, cu acel fond de investiţii. Dacă-l facem pentru România, îl susţin, dacă-l facem pentru prietenii domnului Dragnea din Israel sau din alte ţări, sunt contra. Am văzut că se măresc salariile, dar nu se măresc de fapt şi doar se trece taxa dintr-o parte în alta. Lucrurile merg prost, m-am uitat pe cifre şi este prima dată, din câte ştiu eu, când nu se face rectificare bugetară şi m-am uitat sunt 16 miliarde cheltuieli mai multe şi un miliard încasări mai puţine. Asta înseamnă că lucrurile merg prost. Repet, ca om independent, nu mă mai ţine partidul să nu spun anumite lucruri, şi pentru că nu există opoziţie am să vorbesc eu", a declarat Ponta.

Reamintim că Ponta a fost exclus din PSD după ce a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, de către (pe atunci) premierul Sorin Grindeanu, pe care Dragnea se chinuia la momentul respectiv să îl dea jos, lucru care i-a reuşit finalmente prin moţiune de cenzură.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor