Începe procesul fostului ministru Dan Vîlceanu, acuzat că l-a muşcat de nas pe deputatul Florin Roman în Parlamentul României

La Înalta Curte de Casatie şi Justiţie începe astăzi un proces mai puţin obişnuit. Mai exact, este vorba despre dosarul în care Dan Vîlceanu, fost ministru al Finanţelor, este judecat pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce colegul lui, deputatul PNL Florin Roman l-a acuzat că l-a lovit şi l-a muşcat de nas în Parlament.
Reamintim că pe 21 mai 2024 deputaţii Florin Roman (PNL) şi Dan Vîlceanu (exclus din grupul parlamentar PNL) au fost protagoniştii unei scene greu de imaginat în Parlamentul unei ţări europene. Mai exact, cei doi au avut o altercaţie în urma căreia Roman a fost văzut cu sânge la nas.
Altercaţia a pornit în sala de plen unde cei doi au schimbat vorbe grele. Apoi, Vîlceanu l-a scos pe Roman din sală şi, pe hol, a avut loc altercaţia fizică. Roman a intrat înapoi în sală ţinându-se de nas.
Roman i-ar fi zis lui Vîlceanu, în sala de plen: "Băi, jegule!", iar Vîlceanu a replicat: "Eu sunt jeg? Eu îmi dau colegii afară din partid?"
După un schimb aprins de replici, Vîlceanu l-a luat de după gât pe Roman, l-a scos din plen şi au urmat violenţele fizice. Contactat de Epoch Times, Vîlceanu a negat că a recurs la violenţă fizică. Mai multe informaţii aici.
Vă invităm să urmăriţi şi materialul video.