Începe o nouă era în PSD. Liviu Dragnea îşi prezintă planul de acţiune
alte articole
Odată ajuns preşedinte interimar al PSD, Liviu Dragnea s-a pus serios pe treabă. În cadrul unei conferinţe de presă susţinute joi, noul şef al social-democraţilor a prezentat principalele schimbări care vor fi implementate în perioada următoare, schimbări care vizează atât activitatea partidului, cât şi a Guvernului.
"Să ne reactivăm. Gândim un nou proiect politic pentru societate, deschidem partidul pentru modernizarea stângii, vom aduce alături de noi oameni de stânga chiar dacă ne critică. PSD va contribui activ la realizarea unui climat politic diferit, caracterizat printr-un dialog politic între partide şi între Guvern, Parlament, Preşedinţie.
Vom instituţionaliza clar calitatea de simpatizant, sunt mulţi tineri care sunt simpatizanţi ai PSD şi nu ţin neapărat să se înregimenteze. Vom pregăti o nouă generaţie de lideri tineri, după generaţia lui Ponta", a precizat Liviu Dragnea, citat de Mediafax
Potrivit şefului PSD, vor fi organizate dezbateri cu tinerii, o platformă online pentru aceste dezbateri şi vor fi, de asemenea, reactivate cluburile şi departamentele partidului.
În ceea ce priveşte managementul candidaţilor partidului, Liviu Dragnea a anunţat că, până în 15 octombrie, fiecare organizaţie îşi va prezenta propunerile pentru funcţiile de primar, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri, alături de o fişă din care să reiasă sondaje de opinie, pregătirea profesională, moralitate, integritate candidaţilor.
Propunerile urmează să fie analizate de o echipă de la partid, iar candidaţii vor urma ulterior un program de training şi va fi realizată o fişă electorală pentru fiecare localitate, cu harta electorală.
Dragnea a vorbit şi despre chestiunea comunicării interne: "Vom realiza sistemul de video cu comunicarea în ţară, cel mai util - membrii află în timp util despre intenţiile şi deciziile conducerii. Se vor transmite mesaje, membrii vor fi informaţi de activitatea miniştrilor. Vom realiza un newsletter săptămânal, vor fi conferinţe de presă la sediul central şi în fiecare judeţ".
Mai mult, va fi înfiinţat un departament de resurse umane, fiecare social-democrat va avea o fişă completă cu activitatea profesională şi cu competenţele sale. Parlamentarii partidului care au iniţiative legislative vor fi ajutaţi de departamentele partidului, denumite de Dragnea "laboratoarele partidului".
În opinia liderului PSD, sunt importante transmiterea valorilor etice, întărirea justiţiei, lupta împotriva corupţiei, eforturile pentru reducerea sărăciei.
De acum încolo, în apariţiile lor publice, miniştrii trebuie să îşi limiteze comunicarea la domeniul pe care îl gestionează pentru ca "un ministru care merge la emisiune şi comunică pe alte teme nu ajută premierul şi nici partidul".
"Miniştrii vor comunica mai bine şi mai mult cu grupurile din partid. Premierul trebuie informat mult mai bine despre parlamentarii noştrii care susţin Guvernul. Am vorbit cu Victor Ponta de multă vreme despre comunicarea cu miniştrii. Simte nevoia ca temele guvernamentale să fie prezentate de toţi miniştrii, nu doar de domnia sa.
Un ministru care se ocupă de un domeniu important să comunice cetăţenilor români ce face el din acel post pentru România. Minştrii nu au de ce să comunice despre divorţuri la TV. Semnalul dat astăzi este important şi este susţinut de Victor Ponta. (...) Vom realiza o carte albă a guvernării", a mai precizat Liviu Dragnea, citat de b1.ro.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.